Antena 3 CNN Externe Generalul Claudio Graziano, fost şef al Comitetului Militar al UE, a fost găsit mort în casă. Lângă pat se aflau un pistol și un bilet de adio

Generalul Claudio Graziano, fost şef al Comitetului Militar al UE, a fost găsit mort în casă. Lângă pat se aflau un pistol și un bilet de adio

de Dana Musceleanu    |   

Claudio Graziano, fost şef al Statului Major al Apărării din Italia și președinte al Comitetului Militar al Uniunii Europene, a fost găsit mort, luni, în locuința sa din Porta Metronia, Roma. Presa speculează o posibilă sinucidere, potrivit France Presse, citată de Agerpres.

Claudio Graziano, care era şi preşedintele grupului italian Fincantieri, cea mai importantă companie de construcţie de nave în Europa, care a comandat şi Forţa Naţiunilor Unite în Liban, a murit la 70 de ani.

El a fost găsit întins pe patul său, având alături o armă de foc, precum şi o scrisoare de adio în care evoca recenta pierdere a soţiei sale, potrivit agenţiei de presă Ansa.

La fața locului s-au deplasat medicul legist, magistratul de serviciu și polițiștii. Potrivit primelor constatări, acesta s-a împușcat în cap, probabil în noaptea de duminică spre luni.

O carieră miltară de excepţie

Născut în 1953 la Torino, în nord, Claudio Graziano a intrat în armată şi s-a format la vânătorii de munte, cărora le-a rămas fidel de-a lungul întregii sale cariere militare.

El a servit în cadrul "căştilor albastre" în Mozambic în 1992, ulterior a fost ataşat militar al Italiei la Washington chiar după atentatele din 11 septembrie 2001. Graziano a servit şi în Afganistan, iar în 2007 a fost numit de secretarul general al ONU comandant al Forţei interimare a Naţiunilor Unite în Liban (FINUL).

Din 2015 până în 2018, el a fost şeful armatei în Italia şi începând din 2017 a prezidat Comitetul militar al Uniunii Europene, până la sosirea sa la Fincantieri, la câteva luni după declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina.

Graziano fusese numit în mai 2022 la preşedinţia Fincantieri, companie cu 21.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 7,7 miliarde de euro.

Omagii aduse de liderii europeni

Şefa guvernului Giorgia Meloni a omagiat într-un comunicat "un slujitor integru al statului, care de-a lungul întregii sale vieţi a servit cu onoare Naţiunea, Forţele armate şi instituţiile", în timp ce preşedintele Sergio Mattarella a omagiat un "om de stat generos şi loial".

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a apreciat într-un mesaj pe X că acesta a "contribuit în a da formă unei veritabile politici de securitate şi apărare comună". "El a fost un consilier preţios în momente critice pentru securitatea UE", scrie Borrell.
 

Subiecte în articol: Claudio Graziano
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un bărbat a murit, după ce s-a înfipt cu mașina în parapet