Antena 3 CNN Actualitate Justiție Coldea și Dumbravă contestă controlul judiciar. Instanța le-a dat timp avocaților să studieze dosarul

Coldea și Dumbravă contestă controlul judiciar. Instanța le-a dat timp avocaților să studieze dosarul

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 19:10 23 Iul 2024 Modificat la 19:10 23 Iul 2024

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, foști angajați ai Serviciului Român de Informații (SRI), au stat pentru prima dată în sala de judecată, în boxa acuzaților. Ambii au cerut, după două luni în care au stat sub control judiciar, ridicarea acestei măsuri preventive.

Trei ore a durat ședința la Curtea de Apel București, iar magistrații au amânat procesul pentru săptămâna viitoare, când cei doi, dar și avocatul inculpat în același dosar de corupție, vor veni din nou.

După două luni de audieri și vizite la secțiile de poliție pentru semnarea controlului judiciar, avocatul Doru Trăilă și generalii în rezervă Coldea și Dumbravă au ajuns azi la Curtea de Apel București.

Primul a fost Coldea. La ora 8:50 a intrat în instanță.

"Doar ne apărăm în virtutea dreptului la apărare. O să vă spun câteva cuvinte la ieșire", a spus Coldea.

Cinci minute mai târziu, ca inculpat și nu ca purtător de bilețele galbene, cum a fost acuzat pe vremea când era șeful direcției juridice din SRI, a ajuns şi Dumitru Dumbravă.

„Nu dau declarații. Așteptăm să se pronunțe instanțele", a spus Dumbravă. 

La ora 9:00 a început ședința în care cei doi i-au stat în boxa acuzațiilor, dar și avocatul Doru Trăilă, despre care procurorii DNA spun că era legătura cu magistrații pentru a atrage sforile în justiție.

Toți au cerut să scape de controlul judiciar impus de procurorii anticorupție la sfârșitul lunii mai și prelungit după două luni. La ora 12:00 toți inculpații au părăsit Curtea de Apel București.

„Am dat o declarație acolo. Așteptăm rezultatul. În fața legii nimeni nu este mai puternic", a spus Coldea. 

Procurorii DNA tocmai pentru asta i-au inculpat pentru grave fapte de corupție în dosarul anului. Că prin intermediul avocatului Doru Trăilă, care ar fi creat un paravan sub aparența consultațiilor juridice, interveneau contra sutelor de mii de euro pentru diverși inculpați pentru a le optimiza dosare de pe mesele judecătorilor.

Procesul care s-a judecat astăzi a fost amânat pentru luni, pentru a le da avocaților un răgaz de a studia dosarul. 

Cătălin Hideg, personajul-cheie din dosarul generalilor: „Şeful suprem era Coldea”

„Eu am spus de la început că șeful suprem era domnul Coldea care lucra cu mai mulți generali, în mod special cu domnul Dumbravă și aveau și mai mulți avocați. O să vedeți în curând cred că și alte nume, după cum ați văzut, a mai apărut un avocat celebru zilele trecute pe la DNA. (...)  Acest nou avocat care a apărut acum, domnul Rareș Dan, a fost trimis la mine în curte împreună cu domnul Yan”, a declarat Hideg, vineri, în direct la emisiunea „Exces de putere”.

„Eu mi-am dat seama că, de fapt, domnul Rareș Dan a fost trimis de domnul Coldea pentru că nu avea cum să apară așa, hodoronc-tronc, din senin. Ulterior m-am interesat cine este avocatul Rareş Dan și am văzut că a fost colegul de grădiniță sau jucau fotbal de când erau mici, în nu știu ce localitate”, a mai spus afaceristul Hideg.

„Într-adevăr, domnul Yan îl dorea pe domnul Rareș Dan să mă reprezinte pe mine. În schimb, pe cealaltă parte, domnul Tocaci avea discuțiile deja cu domnul Dumbravă(...). Domnul Dumbravă l-a ales pe domnul Trăilă, pentru că pe mine mă judeca la Tribunalul București domnul judecător Bunea.

Domnul judecător Bunea, celebru student eminent, bun, deștept, al domnului Trăilă”, a adăugat Cătălin Hideg, denunțătorul lui Florian Coldea la DNA.

DNA a anunţat pe 24 mai că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea şi pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, transmitea DNA.

DNA nu menţiona numele inculpaţilor, dar este vorba despre generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.

Dosarul a fost deschis în urma unui denunţ formulat de Cătălin Hideg.

Cătălin Hideg a declarat în luna mai, la Antena 3 CNN, că Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

Hideg, patron al companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.

Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole