Antena 3 CNN Externe Moscova confirmă că ucrainenii l-au ucis pe generalul Frolov, comandantul adjunct al Armatei a 8-a a Rusiei

Moscova confirmă că ucrainenii l-au ucis pe generalul Frolov, comandantul adjunct al Armatei a 8-a a Rusiei

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:04 17 Apr 2022 Modificat la 14:04 17 Apr 2022

Potrivit agenției ruse TASS, informația a fost confirmată de guvernatorul din Sankt Petersburg, Alexander Beglov.

"Vladimir Petrovici Frolov a murit eroic în lupta cu naționaliștii ucraineni", a spus Beglov.

Potrivit acestuia, militarul "și-a sacrificat viața pentru ca femeile, copiii și bătrânii din Donbas să nu mai audă exploziile bombelor (...), să nu mai înfrunte moartea și să plece de acasă ca și cum ar fi pentru ultima oară".

Mai mulți generali ruși și alți militari de rang înalt au murit pe parcursul invaziei din Ucraina.

Presa internațională a remarcat lipsa de eficiență a campaniei militare, tradusă și prin prezența aproape de linia frontului a acestor comandanți ruși, în contextul în care ofensiva s-a blocat iar trupele Moscovei au fost obligate să se retragă și să se replieze din zona Kievului.

În prezent, trupele ruse se concentrează asupra unei ofensive majore în estul Ucrainei, scopul declarat fiind instituirea unui control total în Donbas, regiune aflată deja parțial în mâinile separatiștilor încă din 2014.
 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole