Antena 3 CNN Actualitate Generalul Virgil Bălăceanu: ”La români există o psihoză a războiului”

Generalul Virgil Bălăceanu: ”La români există o psihoză a războiului”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:24 10 Mar 2022 Modificat la 10:26 10 Mar 2022

„Războiul din păcate fiind în Europa este război clasic, ceea ce se întâmplă în Ucraina este război clasic. (...) Formele de zvon, cel legat de scumpire, dar la noi se întâmplă, face parte din cultura românului, ca în momentul în care apare o situaţie mai deosebită, vedeţi starea de urgenţă legată de pandemie, în primele zile a însemnat o aprovizionare pe care o făcea fiecare familie în ideea că vom avea probleme de aprovizionare a magazinelor.

La un moment dat este o stare firească, pentru că este acel instinct de conservare pe care îl are orice individ şi îl extinde la nivelul familiei, dar pe de altă parte, dar va trebui să fim pregătiţi şi dintr-un asemenea punct de vedere.

Există la noi o psihoză a războiului. Trebuie să o transformăm într-o psihologie a apărării, a apărării individului şi a colectivităţii şi apărarea ţării, pentru că aşa vom exista în continuare. Este într-un nefiresc să vorbim de o panică vorbind de război, pentru că nu vedem panică, vedem suferinţă, dar nu am avut momente în ceea ce s-a transmis la TV, în ceea ce am citit nu avem o panică în Ucraina, avem suferinţă şi îndârjire. Se vede dorinţa de a exista”, a declarat Virgil Bălăceanu la Observator.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole