Antena 3 CNN Actualitate Generalul Mircea Mîndrescu: ”Nu este cazul să avem o discuție privind târârea Moldovei în NATO”

Generalul Mircea Mîndrescu: ”Nu este cazul să avem o discuție privind târârea Moldovei în NATO”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 15:41 30 Apr 2022 Modificat la 15:45 30 Apr 2022

„Cred că mesajul Federației RUse este îndreptat către obținerea unor avantaje politice și operaționale. În ceea ce privește declarația lui Lavrov, nu este cazul. NATO nu poate să târască nicio țară în interiorul ei. Pentru ca o țară să devină membru NATO, conform articolului 10 care permite extinderea alianței, ea trebuie să facă o solicitare în acest sens în condițiile în care consideră că alianța îi oferă mai multă securitate.

Pe de altă parte, Moldova este neutră și așa cred că va rămâne. Nu este cazul să avem o discuție privind târârea Moldovei în NATO.”, a explicat generalul Mircea Mîndrescu.

Serghei Lavrov a avertizat Republica Moldova împotriva aderării la NATO la începutul acestei săptămâni în timpul unui interviu acordat agenției de știri Al Arabiya din Dubai. ”Moldova ar trebui să-și facă griji pentru propriul viitor. Pentru că sunt târâți în NATO”, a spus ministrul de Externe.

Deși comunitatea internațională vede Transnistria ca parte a Moldovei, regiunea rămâne sub conducerea separatiștilor vorbitori de limbă rusă. Exploziile au deteriorat două antene de radio care difuzau în limba rusă și una dintre unitățile sale militare, potrivit Reuters.

Oficialii transnistreni au dat vina pe Ucraina pentru atac, dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat Moldova că ar putea fi o operațiune cu steag fals organizată de Rusia pentru a invada Moldova.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole