O serie de sesizări repetate au fost depuse la adresa autorităților locale, având ca subiect acumulările de gaze în pământ și pericolul la care sunt expuși locuitorii din Bâzdâna.
Deşi au atras atenția autorităților, oamenii nu au primit niciun răspuns sau măsură de intervenție.
"Gaze sunt aici, în fântână, de zeci de ani de zile. Fântâna a fost potabilă şi la un moment dat, nu ştiu din ce cauză, au ieşit gaze, bolboroseşte apa în fântână.
Am făcut sesizări peste tot, la Gaze, dar pe unde nu am fost, dar nu s-a luat nicio măsură", a declarat luni, presei, unul dintre locuitorii care a fost, duminică, relocat.
În urmă cu circa doi ani, după un incendiu de amploare din aceeaşi cauză, Prefectura Dolj a solicitat un punct de vedere Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) în calitate de autoritate competentă, privind situaţia de la Calopăr, iar în răspunsul ANRM se precizează că "în zonă nu este o pungă de gaz exploatabilă", scrie Agerpres.
Din acest motiv, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, întrunit duminică după-amiaza, a decis ca zona să fie supravegheată permanent până când va fi transmisă o nouă informare către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru un nou punct de vedere.
În urma Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu, a transmis o informare către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru gestionarea situaţiei de la Bâzdâna, în calitate de autoritate cu abilitate în domeniu.
Potrivit Prefecturii Dolj, specialiştii ANRM precizează în răspunsul transmis că "din analiza fondului geologic naţional efectuată în cadrul ANRM pentru subsolul judeţului Dolj - localitatea Bâzdâna, comuna Calopăr nu sunt înregistrate resurse/rezerve de petrol deci nu există încheiate acorduri petroliere de concesionare a perimetrelor respective în vederea exploatării, dezvoltării şi explorării de hidrocarburi".
[GAL layout="2"]"Pentru determinarea cauzelor şi delimitarea arealului cu emanaţii de gaze, dar şi pentru stabilirea măsurilor de punere în siguranţă a zonei, este necesară realizarea unei reţele de foraje prin care pe adâncimile investigate să fie cartată litologia întâlnită, adâncimea la care se întâlneşte nivelul apei subterane şi să fie făcute măsurători privind concentraţia şi geneza gazelor în teren. În condiţiile în care se demonstrează că prezenţa gazelor în zonă este datorată unor acumulări de hidrocarburi sau a unor straturi de cărbune care nu pot fi exploatate şi valorificate industrial aceste foraje vor putea fi transformate în drene verticale de aerisire pentru punerea în siguranţă a zonei afectate", se mai precizează în comunicatul celor de la ANRM în legătură cu soluţiile pentru Calopăr.
Patru persoane din trei gospodării din satul Bâzdâna, comuna Calopăr, au fost relocate, duminică seara, la rude, în urma exploziei care s-a produs vineri la soba unei locuinţe din zonă, cauza cea mai probabilă fiind emisii spontane de gaze din pământ.