Antena 3 CNN International News 25 de senatori americani cer încetarea focului după cea mai ucigătoare zi de bombardamente în Gaza

25 de senatori americani cer încetarea focului după cea mai ucigătoare zi de bombardamente în Gaza

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 17:01 17 Mai 2021 Modificat la 17:01 17 Mai 2021

Acest demers vine după ce, duminică, loviturile aeriene ale Israelului în Gaza au ucis peste 40 de persoane, între care copii și medici.

Scrisoarea senatorilor crește presiunea asupra președintelui Joe Biden, care a discutat cu liderii ambelor părți dar încă nu a cerut în mod direct o încetare reciprocă a focului.

Între cei care au s-au pronunțat pentru încetarea focului se numără și ambasadorul american la Națiunile Unite, Linda Thomas Greenfield.

"Este momentul să punem capăt ciclului violențelor", a spus Greenfield în contextul în care Consiliul de Securitate al ONU, întrunit duminică pentru a treia sesiune de urgență într-o săptămână pe tema conflictului din Gaza, nu a reușit să adopte o declarație comună sau propuneri care să permită o încetare rapidă a ostilităților.

"Trebuie să facem tot posibilul să obținem o încetare a focului. Cred că actuala administrație trebuie să depună mai multe eforturi", a declarat, la rândul său, Adam Schiff, șeful Comisiei pentru Informații din Camera Reprezentanților.

Peste 200 de oameni, între care zeci de copii, au fost uciși în Fâșia Gaza de la declanșarea conflictului între Hamas și Israel, potrivit Ministerului Palestinian al Sănătății.

În același timp, armata israeliană spune că miile de rachete lansate din Gaza spre orașe din Israel au omorât cel puțin 10 oameni.

Pe acest fundal, au izbucnit conflicte în Cisiordania și Ierusalimul de Est între palestinieni și forțele de securitate israeliene, soldate cu alți morți și răniți.

Foto: Bombardament israelian în Gaza City, 17 mai 2021

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole