Antena 3 CNN Life Știinţă Gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, decoperită de astronomi. Consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă

Gaura neagră cu cea mai rapidă creştere din ultimele nouă miliarde de ani, decoperită de astronomi. Consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:29 15 Iun 2022 Modificat la 09:29 15 Iun 2022

Gaura neagră, cu masa de trei miliarde de sori, consumă echivalentul unui Pământ în fiecare secundă şi străluceşte de 7.000 de ori mai puternic decât toată lumina din propria galaxie, potrivit echipei internaţionale conduse de astronomii ANU care a descoperit-o.

"Astronomii vânează astfel de obiecte de mai bine de 50 de ani. Au găsit mii de altele mai slabe, dar aceasta uimitor de strălucitoare a trecut neobservată", a afirmat principalul cercetător Christopher Onken al ANU, potrivit agenției dpa, citată de News.ro.

"Acum vrem să ştim de ce aceasta este diferită – s-a întâmplat ceva catastrofal? Poate două mari galaxii s-au prăbuşit una în cealaltă, canalizând o mulţime de material în gaura neagră pentru a se hrăni", a spus Onken.

"Suntem destul de încrezători că acest record nu va fi doborât. În esenţă, am rămâne fără cer dacă astfel de obiecte s-ar putea ascunde", a spus co-autorul Christian Wolf.

Gaura neagră, care are o magnitudine vizuală de 14,5, este de 500 de ori mai mare decât gaura neagră din galaxia noastră, ceea ce înseamnă că ar putea fi văzut cu uşurinţă de oricine cu un set de telescop decent
fixat într-o zonă întunecată.

"Orbitele planetelor din Sistemul nostru Solar s-ar încadra toate în orizontul său de evenimente – graniţa găurii negre din care nimic nu poate scăpa", a spus coautorul Samuel Lai.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole