Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă De ce apare, de fapt, oboseala cronică, deși ne odihnim suficient: ”Este vorba despre câteva alimente”

De ce apare, de fapt, oboseala cronică, deși ne odihnim suficient: ”Este vorba despre câteva alimente”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:00 25 Oct 2024 Modificat la 07:00 25 Oct 2024

Aurelian Vasile, specialist naturopat, a vorbit în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN despre cauzele care duc la oboseală cronică, deși uneori avem parte de suficientă odihnă.

Potrivit acestuia, alimentația și procesele inflamatorii care apar în organism pot fi o cauză extrem de frecvent întâlnită. 

”Am experimentat oboseala cronică pe o perioadă lungă de timp. Deși din punct de vedere fizic eram recuperat, iar greutatea și măsurătorile somatometrice erau în regulă, simțeam constant acea stare de oboseală, de devitalizare, de lipsă continuă de energie. Uneori apărea și apatia. Mi-am dat seama că reacțiile inflamatorii la anumite alimente erau destul de puternice și afectau absorbția nutrienților în organism. Aceste reacții inflamatorii nu apar doar la persoanele supraponderale sau obeze. Am observat reacții inflamatorii inclusiv la persoanele normoponderale sau subponderale, ceea ce poate cauza o avitaminoză severă în organism”, spune specialistul.

”Mai degrabă, oboseala cronică apare acolo unde nu există suficientă energie stocată pentru a fi eliberată. Când organismul nu dispune de energie stocată, începe să transmită anumite semnale, precum stări de oboseală, lipsă de concentrare sau dezechilibru. Chimicalele din organism devin dezechilibrate, iar corpul eliberează mai multă adrenalină pentru a te trezi și a-ți spune că trebuie să te alimentezi corect. Acest mod de „luptă sau fugi” este activat tocmai pentru că organismul nu are suficienți nutrienți și caută urgent hrană.

Alimentele care îmi provocau aceste reacții erau, în general, cele cu prea mult gluten, prea multe făinoase, absorbția rapidă de zaharuri și carbohidrați, combinate cu uleiuri vegetale bogate în Omega 6. Consumul exagerat al acestor alimente îmi provoca intoleranțe, o dispoziție proastă și o energizare slabă a corpului”, a mai explicat Aurelian Vasile în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

Etichete: Aurelian Vasile
Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole