Antena 3 CNN Actualitate Daniel Baciu a anunțat care sunt românii care vor primi cei mai mulți bani în plus de la 2 septembrie

Daniel Baciu a anunțat care sunt românii care vor primi cei mai mulți bani în plus de la 2 septembrie

de Laura Dinu    |   

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, susține că nicio pensie din România nu va fi "îngheţată", întrucât există un mecanism prevăzut în noua lege a pensiilor ce prevede indexarea cu rata inflaţiei.

"Nu va fi nicio pensie îngheţată 5, 6, 7 ani. Există un mecanism foarte clar prevăzut de lege, de indexare a pensiilor cu inflaţia - 100% din inflaţie, cât şi cu câştigul salariat mediu brut pe economie.

Creşterile sunt de la 1% până la 100% în funcţie de istoricul profesional al fiecărui pensionar, în funcţie de contributivitatea care a avut-o de-a lungul vieţii active, în funcţie de anul ieşirii la pensie”, a explicat Daniel Baciu. 

”Există creșteri de la 1% până la dublarea pensiei”

Potrivit acestuia, mulți pensionari vor primi pensii duble. 

”Există aceste creşteri de care v-am zis, de la 1% până chiar la dublarea pensiei. Această lege încurajează contributivitatea.

Cei care au peste 40 de ani lucraţi, şi să ştiţi că avem foarte multe cazuri în această situaţie, care nu au beneficiat de indicele de corecţie de ultimii ani de zile, vor avea nişte creşteri substanţiale, pentru că beneficiază şi de punctele de stabilitate, o noutate a acestei legi.

Având aceste puncte de stabilitate care se adaugă la punctele efectiv contributive, rezultă într-un cuantum al pensiei considerabil mărit", a explicat Baciu, joi, într-o conferință de presă. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile