Antena 3 CNN Actualitate Locale Garsoniera "2 în 1" din Cluj, urmașa celei cu canapea galbenă, a stârnit sute de glume pe internet: "Mai dai o lingură într-o oală în timp ce stai în jacuzzi"

Garsoniera "2 în 1" din Cluj, urmașa celei cu canapea galbenă, a stârnit sute de glume pe internet: "Mai dai o lingură într-o oală în timp ce stai în jacuzzi"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:04 09 Feb 2023 Modificat la 23:42 09 Feb 2023

Noua vedetă a pieței imobiliare din Cluj-Napoca este garsoniera 2 în 1, unde viitorul chiriaș va putea să gătească în timp ce stă în cadă sau face duș. 

Anunțul a apărut pe un grupul de Facebook, cu anunțuri ale proprietarilor de spații de închiriat din Cluj-Napoca, și a devenit în scurt timp viral.

În imagine se poate observa cada pusă chiar lângă chiuveta din bucătărie și aparatul de gătit.

Pe bună dreptate, cei care au comentat s-au întrebat dacă anunțul nu este doar o glumă. Însă persoana care a postat anunțul inițial mai în glumă, mai în serios, nu a răspuns.

"Ofer chirie, Zorilor, 500 euro" a fost anunțul scurt postat deasupra fotografiei cu baia şi bucătăria 2 în 1.

Citește și: Chirie uriașă pentru garsoniera minusculă din Cluj. Topul celor mai amuzante comentarii

Sute de membri ai grupului au comentat și au lansat o adevărată "întrecere" a glumelor și ironiilor pe seama garsonierei.

  • "Dacă faci infarct n-ai unde să cazi"
  • "Mai dai o lingură într-o oală în timp ce stai în Jacuzzi, iar prețul face la ce văd"
  • "Fac baie, pun și niște spumă, amestec și în ciorba. Perfect!"
  • "Poate nu ți-ai dat seama, dar e 2 în 1. Ai pat și cadă, dar dacă bagi o plapumă și o pernă în cadă cu ce seamănă?! Dacă mănânci o zeamă de fasole gătită îi minunată bucătăria, faci și jacuzzi. Pentru ce să aglomereze camera?"
  • "Mai merge o perdeluţă la dulapul de sub plită şi o daţi cu 600"
  • "Baia în bucătărie?! Lipsește vasul de toaletă, dacă îl avea cred că cerea 600 de euro"
  • "Doamne, da` nu ești sănătos omule? Nu ți-e frică de Dumnezeu? Mai pune pe preț!"
  • "Impresionant, dar adevărat!"
  • "Legenda spune că priza este pe fundul căzii"
  • "Închiriez loc pe scaun în tramvai", au fost doar câteva dintre sutele de comentarii ironice. 
Etichete: garsoniera glume Cluj dus
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole