Antena 3 CNN Actualitate Gardul de la Palatul Cotroceni trebuie raparat. Anunţul Administraţiei Prezidenţiale

Gardul de la Palatul Cotroceni trebuie raparat. Anunţul Administraţiei Prezidenţiale

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 11:11 03 Mai 2022 Modificat la 11:11 03 Mai 2022

Administraţia Prezidenţială anunţă pe SICAP licitaţie pentru un acord-cadru privind lucrări de reparaţii ale gardului împrejmuitor din cadrul Complexului "Palat Cotroceni", la o valoare estimată de 6.730.216 lei.

Cantitatea minimă estimată a acordului-cadru este de 62 ml, iar cantitatea maximă estimată este de 1.972 ml. Cantitatea minimă estimată a unui contract subsecvent este de 62 ml, iar cantitatea maximă estimată a unui contract subsecvent este de 520 ml. Totodată, valoarea minimă estimată a celui mai mic contract subsecvent este de 179.943 lei, fără TVA, iar valoarea maximă estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 2.357.721 lei, fără TVA.

Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut.

Ofertanţii vor trebui să facă dovada că în ultimii 5 ani au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu şi duse la bun sfârşit lucrări similare cu cele ce fac obiectul contractului, cu o valoare totală, fără TVA, mai mare sau cel puţin egală cu 2.350.000 lei.

Licitaţia se desfăşoară prin procedura simplificată. Durata acordului cadru: 48 luni

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole