Antena 3 CNN Actualitate Locale O gară din România a fost închisă. ANPC a stabilit că viaţa călătorilor este pusă în pericol

O gară din România a fost închisă. ANPC a stabilit că viaţa călătorilor este pusă în pericol

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:50 24 Feb 2024 Modificat la 09:02 24 Feb 2024

Gara CFR din Baia Mare a fost închisă! ANPC a efectuat controlul după ce a primit mai multe sesizări din partea călătorilor. Au găsit dezastru total!

Pereții de la ghișeele unde se vindeau bilete erau scorojiţi şi plini de igrasie și mucegai. Iar mirosul din interiorul clădirii cu greu poate fi suportat.  

Pentru folosirea toaletei, care se află şi ea în condiţii greu de descris, călătorii erau nevoiţi să plătească o taxă.

Pereţi scorojiţi şi plini de mucegai

Șeful Gării CFR Baia Mare a refuzat să ofere orice declarație oficială despre aceste subiect.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus închiderea imediată a Gării până când toate problemele vor fi rezolvate.

Ce sancţiuni au fost aplicate

"Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat două sancţiuni contravenţionale cu amenzi în cuantum de 30.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, aferentă zonelor care prezintă risc pentru consumatori și angajații proprii, existând culoare pentru achiziția de bilete", a anunţat Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș.

Etichete: gara Baia Mare ANPC
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole