Antena 3 CNN Life Gândurile negre sunt o otravă pentru minte. Iată cât de nocive pot fi

Gândurile negre sunt o otravă pentru minte. Iată cât de nocive pot fi

<1 minut de citit Publicat la 19:55 25 Mar 2019 Modificat la 19:55 25 Mar 2019

Gândurile negative ne bântuie și dacă ne propunem să le evităm. Este o luptă continuă și asiduă cu mintea noastră să eliminăm gândirea negativă, care ne poate atrage lucruri negative în viață.

La capitolul gânduri negative toţi suntem specialişti şi excelăm la acest subiect. Avem tendinţa de a scoate la suprafaţă în mod predominant gândurile negative atunci când avem câteva minute de linişte. Când amintirile ne invadează, de multe ori acestea sunt negative.

În opinia expertului în mindfulness Dana Predu, atunci când gândurile negative ne invadează existența, putem aplica 3 pași simpli astfel încât efectul de tip domino să nu se activeze de la un simplu gând nociv:

Observă gândul, observă direcţia gândirii. Este un obicei pe care mintea îl tot repetă. Poţi să notezi în jurnal tiparul gândirii şi gândul respectiv.

Nu judeca gândul, nu-l suprima. Doar observă şi adu prezenţa în ceea ce se întâmplă acum.

Continuarea pe doctorulzilei.ro.

Etichete: otrava
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole