Antena 3 CNN Actualitate Gândaci găsiţi de Protecţia Consumatorilor într-o autoservire din Constanța. Unitatea a fost închisă imediat

Gândaci găsiţi de Protecţia Consumatorilor într-o autoservire din Constanța. Unitatea a fost închisă imediat

<1 minut de citit Publicat la 19:21 24 Oct 2017 Modificat la 19:21 24 Oct 2017

Inspectorii Protecţiei Consumatorilor au efectuat marţi un control la o autoservire cu specific vegetarian din Constanța, în urma neregulilor sesizate fiind luată decizia de a opri temporar prestarea de servicii.

Conform datelor comunicate, reprezentanţii CJPC au găsit la autoservirea Casa Vegetariană „spaţii de preparare şi depozitare lipsite de igienă, alimente fără elemente de identificare, depozitate în condiţii greu de imaginat, gândaci, lipsa unui flux tehnologic raţional”.

În urma controlului, unitatea a fost oprită temporar de la prestarea de servicii, reprezentanţii ei fiind invitaţi la sediul CJCPC cu toate documentele şi avizele de funcţionare. După analizarea acestor acte, se va trece şi la o eventuală amendare a autoservirii.

Societatea a fost înființată în anul 2012. Potrivit Ministerului Finanțelor, pe anul 2015, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 290.188 de lei, o pierdere de 21.239 de lei și un număr mediu de cinci angajați, scrie ziuadeconstanta.ro.


 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole