Antena 3 CNN Life Timp liber Film GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Lacrimi și isterie la finalul serialului

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Lacrimi și isterie la finalul serialului

4 minute de citit Publicat la 14:33 20 Mai 2019 Modificat la 14:33 20 Mai 2019

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Fanii serialului "Game of Thrones" au trăit intens şi cu multă pasiune - strigăte de bucurie, lacrimi, scene de isterie şi aplauze - până în ultima secundă a episodului final din această producţie TV, care s-a încheiat duminică seară în America de Nord şi care a cumulat record după record pe parcursul celor opt ani de difuzare, informează AFP.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. "Este incredibil, aveam impresia că stăteam aşezat în mijlocul unei sufragerii gigantice, în care fiecare invitat încerca să vorbească mai tare decât ceilalţi", a declarat pentru AFP Ewald Klautky, care a asistat la difuzarea în direct a celui de-al 73-lea episod din acest serial-cult într-un bar irlandez din Los Angeles.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Aproximativ 200 de persoane s-au reunit în acel bar duminică seară.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. A fost prima sa "watch party" (petrecere de vizionare), iar Ewald, în vârstă de 52 de ani, se declară şocat de faptul că a văzut alături de el mai mulţi spectatori care păreau gata să se bată cu cineva, atât erau de prinşi de evenimentele prezentate în "Game of Thrones".

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. "A fost încă şi mai intens decât o finală a campionatului de fotbal american", a adăugat, zâmbind, acelaşi martor, care lucrează în industria cinematografică şi urmăreşte serialul "Game of Thrones" încă de la primul sezon al acestuia, difuzat în 2011.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Ultimul episod din serial a pecetluit soarta personajelor Daenerys Targaryen, Jon Snow, Tyrion Lannister, Sansa şi Arya Stark, nume intrate de acum în cultura populară. Şi care se află pe lista prenumelor preferate pentru nou-născuţii din Statele Unite.

"Tron de fier" din cauciuc

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Finalul acestui serial fantasy de inspiraţie medievală, un veritabil succes planetar, ce prezintă povestea unor familii nobiliare care se luptă între ele pentru a domni într-un regat fictiv intitulat Westeros, a declanşat multe pasiuni în rândul fanilor prezenţi în barul Brennan's din Los Angeles, unde a fost amplasat un "Tron de fier" (emblema puterii regale din Westeros, n.r.) din cauciuc, pentru a marca al optulea sezon al acestei producţii TV.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Acest bar din Marina Del Rey, la vest de Los Angeles, serveşte clienţilor chiar şi un cocktail inspirat din universul "Game of Thrones": "The Night King" - marele personaj negativ al serialului. Este doar un whisky amar cu gheaţă albastră, a declarat un amator al acestei băuturi.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Fiecare spectator avea favoriţii lui, iar strigăte şi ţipete s-au produs în barul american de fiecare dată când unul dintre personajele favorite avea parte de o soartă tragică - sau dimpotrivă, de o soartă glorioasă - pe ecranele multiple amplasate pe pereţi şi înconjurate încă de frunze verzi de trifoi, moştenite de la cea mai recentă sărbătoare a Sfântului Patrick.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. "Da! Da!", au strigat mulţi fani atunci când regina Daenerys şi-a făcut intrarea triumfală în King's Landing (capitala regatului Westeros), iar un cuplu de tineri a profitat de acel pretext pentru a se săruta.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Puţin mai târziu, aceeaşi Daenerys a fost ucisă de iubitul (şi nepotul ei) Jon Snow. Isteria le-a cuprins pe multe spectatoare, unele dintre ele au sărit în picioare pe scaune, în timp ce altele erau cuprinse de consternare.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. O tânără, care părea să fi abuzat de cocktailul preferat, a izbucnit în lacrimi atunci când Jon Snow şi-a luat adio de la restul familiei sale. Ea a fost însă pusă la punct imediat de un fan, deranjat de plânsul ei şi care dorea să urmărească scenele următoare.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. "Voi urmări din nou acest episod când voi fi la mine acasă, într-o atmosferă calmă, pentru a profita de subtilităţi şi de muzica originală", a explicat Shobhana Chetri, în vârstă de 28 de ani.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Tânăra a avut totuşi zâmbetul pe buze la finalul episodului: "Faptul că am fost înconjurată de oameni care nu aveau aceleaşi personaje preferate ca mine a fost ceva interesant, asta m-a făcut să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Apoi, ambianţa generală a fost amuzantă!", a adăugat ea.

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Referindu-se la finalul show-ului TV, tânăra a precizat: "Dezamăgitor! A fost sumbru, dar puteam să ne aşteptăm la aşa ceva şi este tocmai lucrul care ne place, în definitiv".

GAME OF THRONES SEZONUL 8 EPISODUL 6. Potrivit Reuters, Jon Snow a ucis-o pe Daenerys pentru că s-a temut că noua regină din Westeros va instaura un regim al tiraniei, aşa cum o făcuseră strămoşii ei. Ultimul dragon supravieţuitor a ars apoi Tronul de Fier, topindu-l pentru totdeauna cu respiraţia lui fierbinte. Rămaşi fără un domnitor, membrii caselor nobiliare din Westeros au făcut în cele din urmă o alegere surprinzătoare atunci când şi-au ales un nou rege - Brandon Stark, interpretat de Isaac Hempstead Wright.

Citește mai multe din Film
» Citește mai multe din Film
TOP articole