Antena 3 CNN Life Timp liber Film Game of Thrones sezonul 8. Actrița Gwendoline Christie: ''Veţi avea nevoie de terapie după sfârşitul show-ului”

Game of Thrones sezonul 8. Actrița Gwendoline Christie: ''Veţi avea nevoie de terapie după sfârşitul show-ului”

<1 minut de citit Publicat la 18:03 08 Apr 2019 Modificat la 18:03 08 Apr 2019

Game of Thrones. „Game of Thrones”, serialul devenit fenomen în întreaga lume, revine pe micile ecrane cu cel de-al optulea și, totodată, ultimul sezon, la sfârșitul săptămânii viitoare. 

Game of Thrones. Actrița Gwendoline Christie, cea care joacă rolul Brienne Of Tarth din ”Game of Thrones”, a declarat că fanii producției TV vor avea nevoie de terapie după ce vor vedea finalul dramatic. 

Game of Thrones. ''Veţi avea nevoie de terapie. Cred că toată lumea va (căuta) ajutor specializat după sfârşitul show-ului'', a spus ea. 

Game of Thrones. De asemenea, și Emilia Clarke, care interpretează personajul Daenerys Targaryen, a spus că acest sezon e ''mai mare decât orice am făcut până acum''. ''Este de zece ori mai mare. E ca şi cum totul ar fi pe steroizi'', a precizat ea.

Game of Thrones. Sezonul 8 al celui mai urmărit serial debutează pe 14 aprilie, pe HBO.

Citește mai multe din Film
» Citește mai multe din Film
TOP articole