Antena 3 CNN Life Timp liber Film GAME OF THRONES. Începe sezonul 7 din ”Urzeala Tronurilor”

GAME OF THRONES. Începe sezonul 7 din ”Urzeala Tronurilor”

8 minute de citit Publicat la 11:58 13 Iul 2017 Modificat la 11:58 13 Iul 2017

GAME OF THRONES. Emilia Clarke, actriţa care joacă rolul Khaleesi în celebrul serial fantasy "Game of Thrones", promite un al şaptelea sezon palpitant, din care nu lipsesc surprizele, lămurirea unor afaceri neterminate şi bătăliile epice. Deşi se declară convinsă că nu va relua acest rol odată ce filmările la serial se vor încheia anul viitor, Emilia Clarke mărturiseşte că rolul lui Daenerys, pe lângă faptul că i-a salvat cariera, este lucrul care a schimbat-o cel mai mult ca adult şi că a împrumutat din tăria personajului pentru a face faţă morţii tatălui său înainte de începerea filmărilor la sezonul al 7-lea. 



GAME OF THRONES. Emilia Clarke sau Khaleesi, mama dragonilor şi conducătoarea de drept a celor şapte regate, a devenit în urma rolului din "Game of Thrones" o feministă înfocată, un simbol al fenomenului fantasy şi o favorită a fanilor din întreaga lume, scrie revista Rolling Stone la sfârşitul lunii trecute într-un articol dedicat actriţei. Una dintre figurile cu care fenomenul cultural mondial este asociat cel mai mult, Emilia Clarke a împlinit 30 de ani în anul în care mult aşteptata revenire a lui Khaleesi în Westeros se va produce în sfârşit, după şase sezoane în care fanii i-au urmărit periplul marcat de suişuri şi coborâşuri prin teritorii de peste mări şi ţări. 

GAME OF THRONES. Deşi serialul i-a adus o popularitate mondială şi atenţia regizorilor şi producătorilor de la Hollywood, Emilia Clarke spune că a devenit conştientă în această perioadă de discriminarea cu care se confruntă femeile pe platourile de filmare. "Mi-a luat mult să-mi dau seama de faptul că sunt tratată diferit. Dar mă uit în jur şi observ că asta este viaţa mea cotidiană", spune actriţa britanică. Motivul? Faptul că are "o pereche de sâni", după cum se exprimă chiar ea foarte plastic în interviul pentru Rolling Stone. 

GAME OF THRONES. Bineînţeles, actriţa recunoaşte că o astfel de poziţie este una complicată pentru o femeie care a beneficiat enorm de pe urma "perechii ei de sâni". Ea a fost desemnată de Esquire în 2015 cea mai sexi femeie în viaţă, distincţie despre care spune în glumă că i-a fost acordată pentru că mama ei i-a mituit pe cei care au întocmit topul, iar rolul ei din "Game of Thrones" a fost marcat de scene numeroase în care apare goală. "Asta nu mă opreşte să fiu feministă", susţine Emilia Clarke, care este încântată de modul în care a evoluat personajul său. 

GAME OF THRONES. De-a lungul istoriei "femeile au fost mari conducători. Faptul că personajul pe care îl joc este astfel este un lucru al naibii de norocos", mărturiseşte ea. Actriţa recunoaşte totuşi faptul că acum poate îmbrăţişa puterea personajului ei într-un mod în care nu ar fi reuşit în primele sezoane ale serialului. 

GAME OF THRONES. Emilia Clarke a crescut într-o zonă rurală din apropierea Londrei, unde animalele şi pajiştile verzi erau un lucru obişnuit. "Am crescut cu un pârâu în grădină şi cu pajişti în toate părţile. Obişnuiam să mergem la cules de ciuperci. Erau acolo raţe. Era ceva cu totul idilic", povesteşte actriţa. După aceea a mers la o şcoală privată cu internat din Oxford, la fel ca şi fratele ei, un loc în care ea - fiica unui tehnician de sunet şi a unei foste secretare care a făcut apoi carieră în marketing - nu s-a simţit tocmai binevenită. "Era o şcoală de fiţe, iar noi nu eram atât de fiţoşi. Toţi erau buni la hochei şi voiau să fie avocaţi. Eu voiam doar să fiu prietenă cu toată lumea", îşi aminteşte ea. 

GAME OF THRONES. După ce a absolvit, ea a încercat să intre la toate cele trei instituţii de învăţământ pentru actorii aspiranţi din Marea Britanie, dar a fost respinsă de fiecare dintre ele. Apoi a lucrat ca chelneriţă, a strâns ceva bani şi a cutreierat cu rucsacul în spate Asia de Sud-Est şi India. Când s-a întors în ţară a încercat din nou să intre la o instituţie de actorie şi a fost admisă, la limită, la Centrul de teatru din Londra, după ce o altă candidată şi-a rupt piciorul. 

GAME OF THRONES. Nici aici nu s-a simţit printre favorite. Nu a jucat niciodată roluri de ingenuă, ci de bătrâne şi de prostituate. "Ne-au distrus. Dar dacă eşti unul dintre favoriţi la şcoală, eşti distrus pe viaţă. Adică, vreau să spun, ieşi de acolo şi spui: 'Hei, unde este oul meu de aur?' Pe când dacă nu ai fost printre favoriţi eşti dispus să faci orice, să munceşti mai mult decât oricine", povesteşte actriţa, precizând că şi-a dat un termen de un an pentru a reuşi în domeniu. 

GAME OF THRONES. Cam în acea perioadă, Emilia Clarke, rămasă fără bani, disperată şi gândindu-se deja la o schimbare de carieră, a primit un telefon de la agentul ei pentru a-i propune să dea o probă pentru rolul lui Daenerys Targaryen. A căutat pe Google câteva informaţii despre romanele lui George R.R. Martin, iar apoi a mers să se întâlnească cu producătorii de la HBO. 

GAME OF THRONES. Deşi era brunetă şi mică de înălţime, actriţa s-a dovedit a fi tocmai tipul căutat de HBO pentru acel rol: era în acelaşi timp şi vulnerabilă, dar avea şi puterea unei tinere crescute de o mamă care a muncit pentru a face carieră şi care a fost un exemplu pentru ea. În acelaşi timp, ea a fost foarte apropiată şi de tatăl ei, căruia, prin natura meseriei lui, îi datorează interesul pentru actorie. 

GAME OF THRONES. Tatăl actriţei a murit în iulie 2016 de cancer, iar ea nu a putut să-i fie alături din cauza faptului că filma pentru o producţie în SUA. După aceea, a trebuit să înceapă filmările la al şaptelea sezon din "Game of Thrones" la trei săptămâni după moartea tatălui ei şi în perioada de după Brexit. 

GAME OF THRONES. "Lumea mi s-a părut un loc mai înfricoşător după ce tatăl meu nu a mai fost în ea. Şi faptul că aceste două lucruri s-au întâmplat foarte repede unul după altul m-a făcut să reevaluez cine sunt. Şi a fost ceva de genul: 'Sunt o nenorocită de femeie şi nu există mulţi care să realizeze atât de multe în mediul meu. Trebuie să fiu incredibil de sigură pe mine şi să-mi asum alegerile pe care le fac'", relatează ea. 

GAME OF THRONES. Asta include şi modul în care se comportă pe platou. Emilia Clarke are în general un comportament plin de umor din care nu lipseşte autoironia. "Când îţi petreci zilele discutând politica de la Debarcaderul Regelui, este important să nu uiţi să faci dansul pinguinului între duble", a spus colegul ei Peter Dinklage despre capacitatea ei de a se detaşa de rol pe platourile de filmare. De asemenea, actriţa descrie cu umor modul în care îşi gândeşte relaţia cu dragonii generaţi de computer. "Adică, mă gândesc, ce face dragonul? Scrâşneşte din dinţi? Trage vânturi? Ce vreţi să fac?", spune "mama dragonilor". 

GAME OF THRONES. De-a lungul serialului, Emilia Clarke spune că vulnerabilitatea ei a scăzut pe măsură pe puterea lui Khaleesi s-a mărit. "Nu ajungi să fii mama dragonilor fără o schimbare sau două. Faptul de a putea să înţeleg genul de femeie care ar putea învinge armate şi răsturna societăţi îmi permite mie, actriţa, să fiu fermă în acest rol", relatează ea. Fapt care s-a dovedit a fi de ajutor când un lucru sau altul de pe platou i-a adus aminte de moartea tatălui ei şi a făcut-o să-şi piardă suflul. "De obicei subestimezi enormitatea acestui lucru. Nu am ştiut că este posibil să am un astfel de sentiment", mărturiseşte ea. În astfel de momente, ea şi-a canalizat emoţia în muncă. "Mi-am spus: 'Nu mă voi lăsa să plâng, Nu se va întâmpla aşa ceva'". 

GAME OF THRONES. Pentru Emilia Clarke, povestea lui Khaleesi, personaj pe care îl interpretează de la 23 de ani, se apropie de sfârşit. Cândva, anul viitor, ultimul episod din "Game of Thrones" va fi difuzat şi rolul pe care l-a jucat timp de aproape un deceniu - rolul care "mi-a salvat fundul în atâtea moduri, care m-a propulsat" - se va încheia. "Identitatea mea va fi zguduită, cred. Şi simt că voi înţelege ce au însemnat aceşti şapte ani numai când ne vom opri", afirmă Clarke. 

GAME OF THRONES. Actriţa promite că viitoarele episoade din serial nu îi vor dezamăgi pe fani. "Alertă spoilere - de obicei nu petrec atât de mult timp în Belfast ca în acest ultim sezon. A fost un sezon foarte interesant în sensul că unele afaceri neterminate vor fi lămurite şi vor apărea unele puncte în intrigă foarte satisfăcătoare, ceva de genul 'O Doamne, am uitat de asta!' Zvonurile vor fi confirmate sau infirmate", spune actriţa despre noul sezon al "Game of Thrones" care începe luni. 

GAME OF THRONES. Cu toate că rolul a fost unul foarte important pentru ea, Emilia Clarke se declară convinsă că nu-l va relua într-un eventual spinoff. "Nu am nicio îndoială că vor exista sequel-uri şi prequel-uri şi cine ştie ce altceva. Dar voi mai face un singur sezon. Şi asta va fi tot", dă asigurări actriţa. 

GAME OF THRONES. După cel de al optulea şi ultimul sezon al "Game of Thrones", Emilia Clarke va dispune de o libertate pe care nu a mai avut-o de la 23 de ani. Cele şapte luni pe an în care lucra pentru serial şi cele 18 ore pe zi pe care le petrecea călărind dragoni, conducând armate sau mergând prin foc în pielea goală îi vor aparţine din nou în întregime. Gândul este în acelaşi timp excitant şi îngrijorător. "Mă emoţionează să mă gândesc la asta. Este începutul, mijlocul şi sfârşitul - lucrul care m-a schimbat cel mai mult ca adult", se confesează ea. 

GAME OF THRONES. Într-un interviu recent pentru revista Elle, pe a cărei copertă va apărea în luna august, Emilia Clarke şi-a mărturisit îngrijorarea privind filmările pentru ultimul sezon din "Game of Thrones". "O Doamne, uneori nu pot să dorm din cauza asta. Îmi spun că voi da greş. Este ultimul sezon şi ceva va merge rău. Prietenii mei îmi spun: 'Eşti tu, tu şi Daenerys sunteţi una şi aceeaşi persoană. Trebuie să ai încredere în instinctele tale'. Dar eu îmi spun: 'Nu, trebuie să fac mai multe cercetări!'. Cu cât mai mare este piedestalul, cu atât mai mare este căderea. Asta sună cu adevărat groaznic, dar este adevărat! Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni", afirmă ea într-un extras din interviu publicat pe site-ul Elle. 

GAME OF THRONES. Între timp, actriţa a început recent filmările la prequel-ul "Han Solo" din saga Star Wars, în care va juca rolul unui alt personaj feminin de acţiune. "Tot ce pot să spun este că e grozavă. Este tot ceea ce pot spune. Există un soldat imperial cu o armă şi va intra în orice clipă", glumeşte ea, descriind acelaşi gen de secretomanie care a învăluit filmarea "Game of Thrones".

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Film
» Citește mai multe din Film
TOP articole