Antena 3 CNN Actualitate Gala "Buzăul Genial – femei la puterea 10", organizată de Antena 3 CNN | Excelenţa prin conexiunea dintre valorile istorice ale Buzăului şi performanţa prezentului

Gala "Buzăul Genial – femei la puterea 10", organizată de Antena 3 CNN | Excelenţa prin conexiunea dintre valorile istorice ale Buzăului şi performanţa prezentului

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:04 30 Mar 2024 Modificat la 14:28 30 Mar 2024

Gala "Buzăul Genial – femei la puterea 10" are loc sâmbătă, 30 martie 2024 ora 14:00 la Vila Albatros, din parcul Marghiloman.

Gala este prezentată de  Ana Iorga și Andrei Tomescu, jurnalişti Antena 3 CNN.

13 personalități feminine de marcă care au scris istoria locală, națională sau chiar internațională, își găsesc perechea în zilele noastre prin 13 domnișoare și doamne din domeniul profesional al celor dintâi.

Proiectul are un scop educativ, promovând, în special în rândul copiilor și tinerilor, modele de succes din  istoria orașului și județului lor și, în același timp, punând sub reflector pentru a fi valorizate personaje feminine de diverse profesii pe care le întâlnim astăzi în spitale, scoli, laboratoare, instituții sociale, în săli de spectacol si expoziție, în competiții sportive, pe șantiere ori salvând mediul.

Gala "Buzăul Genial – femei la puterea 10" este organizată de Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, şi va fi transmisă live pe site-urile antena3.ro şi jurnalul.ro, precum şi pe pagina de Facebook Antena 3 CNN şi Jurnalul.

Premiile sunt onorifice și nu sunt acordate în urma unui clasament.

Premiile de la Gala "Buzăul Genial – femei la puterea 10" vor fi acordate de:

- Constantin Toma, Primar Municipiul Buzău;

- Ionuţ Apostu,  Viceprimar Municipiul Buzău;

- Teodor Cojocaru, Consilier Local Primăria Municipiului Buzău;

- Valentin Dragu, Consilier Local Primăria Municipiului Buzău.

Etichete: Buzau
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole