Antena 3 CNN Economic Banci Gafă uriașă! O bancă a transferat greşit peste cinci miliarde de euro

Gafă uriașă! O bancă a transferat greşit peste cinci miliarde de euro

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:53 25 Mar 2017 Modificat la 10:53 25 Mar 2017

Banca de dezvoltare KfW deţinută de statul german, care a devenit faimoasă după ce a transferat din greşeală sute de milioane de euro către Lehman Brothers Holdings Inc. în aceeaşi zi în care grupul american a depus cererea de plasare sub protecţia legii falimentului, a comis recent o greşeală similară, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse din interiorul băncii, în luna februarie a acestui an KfW a transferat în mod eronat peste cinci miliarde de euro către patru bănci din cauza unei defecţiuni tehnice care a repetat, de mai multe ori, o serie de plăţi singulare.

KfW a precizat că a identificat greşeala şi a primit banii înapoi fără a suferi pierderi.

„Greşeala a fost rapid identificată şi eliminată iar sumele plătite în mod excedentar au fost recuperate cu succes. Regretăm că în timpul unor lucrări la sistem, acest incident s-a datorat unei erori umane”, a informat banca într-un comunicat.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Banci
» Citește mai multe din Banci
TOP articole