Antena 3 CNN Externe Gafă la New York: Clădirea One WTC, luminată în roșu, galben și albastru în loc de culorile Belgiei - VIDEO

Gafă la New York: Clădirea One WTC, luminată în roșu, galben și albastru în loc de culorile Belgiei - VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 16:46 23 Mar 2016 Modificat la 16:46 23 Mar 2016

Atacurile teroriste de la Bruxelles au atras gesturi de solidaritate din partea întregii lumi. Astfel, mai multe clădiri din orașele lumii au fost luminate în culorile drapelului Belgiei. 

În New York, vârful clădirii One World Trade Center - cea mai înaltă din complexul World Trade Center reconstruit după atentatele de la 11 septembrie -urma să fie luminat în semn de solidaritate cu poporul belgian, după cum a anunțat, marți, guvernatorul Andrew Cuomo.

Numai că seara, când a venit momentul ca luminile din celebra clădire să fie aprinse, acestea au format un drapel roșu, galben și albastru în loc de roșu, galben și negru, informează Publika.md.

Imaginile au devenit virale, însă utilizatorii rețelelor de socializare au comentat că trebuie să privim dincolo de astfel de greșeli. Până la urmă, gestul contează.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole