Antena 3 CNN Sport Gabriela Szabo şi-a anunţat candidatura la preşedinţia COSR

Gabriela Szabo şi-a anunţat candidatura la preşedinţia COSR

1 minut de citit Publicat la 19:31 12 Oct 2016 Modificat la 19:31 12 Oct 2016

Fosta campioană mondială şi olimpică de atletism Gabriela Szabo a anunţat pe contul său de Facebook, miercuri, că va candida la preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, transmite Agerpres.

''Dragi prieteni, am decis să candidez la Preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român! Vă invit, astfel, pe toţi, să fiţi alături de echipa mea pe acest nou drum pe care COSR trebuie să şi-l asume pentru a ne redefini aspiraţiile şi aşteptările faţă de sportul românesc'', anunţă fostul ministru al Tineretului şi Sportului pe Facebook.

''Relansarea sportului de performanţă şi promovarea sportului de masă în România sunt obiectivele cu care eu mă înscriu în această competiţie, pe care mi-am propus să o câştig pentru copiii şi tinerii noştri. Ştiu ce înseamnă competiţia, mi-am dedicat întreaga viaţă sportului, am făcut cunoscut numele ţării mele în lume, m-am mândrit că sunt româncă şi asta îmi doresc pentru noi toţi. Voi readuce sportul românesc pe podiumurile internaţionale'', a mai spus Szabo.

''Succesul nostru depinde de o politică armonioasă de dezvoltare, bazată pe un echilibru între sportul de mare performanţă, educaţie şi încurajarea oamenilor de orice vârstă să se îndrepte către sport. Susţinerea şi ideile voastre sunt startul de care am nevoie. Vă invit să fiţi alături de mine, dar nu în tribune, ci pe pistă'', precizează Gabriela Szabo.

După cum s-a anunţat, primul candidat înscris în alegerile pentru funcţia de preşedinte al COSR a fost, tot miercuri, Mihai Covaliu, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al COSR sunt programate pe 15 noiembrie. Candidaţii la diversele posturi din cadrul COSR pot să-şi depună dosarele până pe 17 octombrie, ora 18,00

Etichete: Gabriela Szabo
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole