Antena 3 CNN Actualitate Social Gabriela Firea, despre violenţa domestică: "Este deja un fenomen în România şi nu trebuie să-l încurajăm sub nicio formă"

Gabriela Firea, despre violenţa domestică: "Este deja un fenomen în România şi nu trebuie să-l încurajăm sub nicio formă"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 18:19 31 Ian 2022 Modificat la 18:38 31 Ian 2022

"Este deja un fenomen în România şi nu trebuie să-l încurajăm sub nicio formă", a spus ministrul Familiei, luni seară, la Antena 3, referindu-se la violenţa domestică.

"Trebuie cu toţii, ca societate, să reacţionăm în momentul în care observăm astfel de derapaje. Vă daţi seama imaginea care a apărut pe Facebook, cu doamna viceprimar cu ochiul învineţit, sub această idee că e un pamflet sau o glumă, o glumă foarte proastă, ce produce în sufletul unei femei care cu adevărat este victima violenţei domestice şi care nu de puţine ori s-a aflat în acea situaţie de a fi vânătă, de a fi bătută, de a fi schilodită", a spus ministrul, într-o intervenţie telefonică la emisiunea "Decisiv".

"Să nu uităm faptul că în România, anul trecut, au fost peste 50.000 de femei victime ale violenţei domestice, iar 69 au murit.

Este deja un fenomen în România şi nu trebuie să-l încurajăm sub nicio formă, nici măcar la categoria glumă, pamflet, ironie", a adăugat fostul primar al Capitalei.

Gabriela Firea: "Încurajez toate persoanele care se află în situații disperate să nu tacă"

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, condamnă cu fermitate orice fel de violență, "fie ea verbală, fizică sau...ascunsă în spatele unor glume „nevinovate”!"

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole