Antena 3 CNN Coronavirus Firea: Spitalul de Copii Gomoiu preia cazurile de copii cu gripă și boli eruptive care, în mod normal, erau tratate la Victor Babeș

Firea: Spitalul de Copii Gomoiu preia cazurile de copii cu gripă și boli eruptive care, în mod normal, erau tratate la Victor Babeș

1 minut de citit Publicat la 09:54 18 Mar 2020 Modificat la 09:54 18 Mar 2020

Anunțul a fost făcut de primarul General Gabriela Firea, într-un mesaj postat pe Facebook.

”Și de data aceasta, spitalele Primăriei Capitalei dau dovadă de solidaritate și răspund prompt. Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu incepe sa preia copiii cu boli infecțioase care în mod normal se prezentau la Spitalul Clinic ” Dr. Victor Babeș si care acum preia cu prioritate pacienti adulti si copii imbolnaviti de coronavirus”, a anunțat Gabriela Firea.

Sunt preluați copiii cu gripă, gastroenterite, boli eruptive.

Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu http://spitalgomoiu.ro/ funcționează într-o clădire nouă, are unul dintre cele mai moderne ambulatorii de pediatrie din țară și se bucură de dotări de ultimul tip.

Este pregătit cu toate echipamentele și materiale necesare pentru a putea face nevoilor care pot apărea.

”Îngrijorarea părinților este reală și pentru că înțelegem grija pe care le-o poartă copiilor, ne alăturăm în lupta cu noul Coronavirus COVID-19 prin toate mijloacele de prevenție disponibile. Am solicitat sprijinul spitalelor administrate de ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București), urmând a comunica disponibilitatea mai departe către Ministerul Sănătății. Oferim suport și pentru preluarea pacienților din alte spitale de pediatrie. Altruismul şi solidaritatea nu cunosc graniţe, tocmai din acest motiv dorim să le întindem o mână de ajutor colegilor noștri, personalului medical din Spitalul Clinic ” Dr. Victor Babeș” care în această perioadă se află în prima linie a luptei cu pandemia noului coronavirus COVID-19. Muncim la foc continuu să găsim soluții pentru toate situațiile atipice care apar în această perioadă. Facem front comun și suntem siguri că până la urmă”, a mai scris Gabriela Firea.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole