Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Gabriela Firea, trei promisiuni pentru un Bucureşti mai bun: "Sunt un om mai activ, mai dinamic, mai energic"

Gabriela Firea, trei promisiuni pentru un Bucureşti mai bun: "Sunt un om mai activ, mai dinamic, mai energic"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 19:50 29 Mai 2024 Modificat la 19:50 29 Mai 2024

Întrebată care ar primele trei proiecte pe care le consideră urgențe pentru a fi implementate în Bucureşti, Gabriela Firea, liderul PSD, a spus: 

"Primul este traficul şi implicit poluarea. La trafic spun foarte rapid: Prelungirea Ghencea, finalizată în timp record, etapa a doua de la Ciurel pentru că s-a pierdut foarte mult timp şi Andronache Petricani. Proiectele sunt gata, cu studiile de fezabilitate. Le-am lăsat la primărie, nu știu de ce nu s-au făcut. Am atras atenția în toată această perioadă de senator că trebuia să fie terminate. Le avea, repet, la cheie, durează doi ani un astfel de pasaj suprateran de 25 de milioane de euro. Nu este scump, puteau să fie terminate.

Extinderea liniilor de metrou, astfel încât să preia traficul din județul Ilfov din localitățile limitrofe. Spitalul Metropolitan obligatoriu, proiect la care am lucrat doi ani de zile cu specialiști din România și din Franța care au mai construit spitale.

Există, repet, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, nu doar o machetă, cum nedrept s-a spus și am început și fundația. S-a blocat totul în trei ani de zile. Trebuia să fie gata Spitalul Metropolitan, 300 de milioane de euro, investiție care se poate realiza într-un mandat, nu se întinde pe două mandate.

Gabriela Firea, trei promisiuni pentru un Bucureşti mai bun 

Şi din punctul meu de vedere foarte important este ceea ce se întâmplă în școli, lupta cu acest flagel care înseamnă consumul de droguri în relație directă cu Ministerul de Interne şi cu Ministerul Educației și Sănătății. Dar noi am făcut aceste lucruri când eram la Primărie și ulterior la Ministerul Familiei. În primul rând prevenție, discuție cu elevii și cu părinții lor, despre ceea ce înseamnă şi care sunt efectele catastrofale pentru viața oricăruia dintre noi acest consumul de droguri. 

Vreau să subliniez faptul că sunt foarte multe mame care sunt cu copiii acasă și se gândesc dacă se întorc la serviciu ce fac pentru că nu au bani de bonă și mama este încă tânără și lucrează. De aceea mai multe creșe, grădinițe și after school, așa cum am construit și în mandatul meu de primar general, construit și amenajat ambele variante și cum, din păcate, în ultimii patru ani au făcut doar primarii de la sectoarele 3 şi 4.

Transportul școlar, știți foarte bine, a funcționat în sectoarele 1, 3 și 6. Proiectul autobuzului școlar a funcționat foarte bine, s-a fluidizat traficul de la școlile cele mai aglomerate. Nu cunosc motivul pentru care domnul primar a oprit și acest proiect. Încă o dată să nu mai vină să spună că nu au fost bani câtă vreme sumele primite au fost duble.

Am început proiectul Bucureștiul trainic, am pus în siguranță 100 de clădiri, 10 le-am consolidat în totalitate, am oferit un program de subvenție din partea primăriei pentru cei cu venituri mici. Primăria plătea toată consolidarea, pentru cei cu venituri medii, jumătate din consolidare și am asigurat și locuințe pe o perioadă determinată pentru cetățenii care stăteau în aceste locuințe cu bulină. Programul există, nu s-a mai aplicat.

Investiții și în teatre îmi doresc foarte mult pentru că tocmai domnul primar a fost susținut de mediul artistic, de mulți actori, de regizori și au fost dezamăgiți. Nu s-a mai investit nimic în teatre, nu s-a mai aprobat locuri de examinare pentru concursuri și cultura a rămas chiar o cenușăreasă în Capitală.

Gabriela Firea, mesaj pentru Nicuşor Dan: Nu este niciun rău să-ți recunoști limitele"

"Ar fi un mai bun parlamentar... să facem schimb. Dumnealui să se întoarcă în Parlament, acolo unde sunt eu acum și eu să mă întorc la Primărie, pentru că sunt un om mai activ, mai dinamic, mai energic. Am dovedit că am realizat mai multe proiecte, pentru că așa este structura mea, așa este persoana mea.

Știu să fac echipă cu specialiști, iar acolo unde nu știu întreb. Sunt un om care am făcut proiecte mari și vreau să fac în continuare. Nu este niciun rău să-ți recunoști limitele. Dumnealui poate este un om foarte bine intenționat, dar în administrație e nevoie de ritm, de capacitate de muncă, de capacitatea de a face echipă și de susținere și am acum susținere și din partea colegilor mei. Vom avea o majoritate în Consiliul General. Am susținerea colegilor care sunt în Guvern și vom putea să avem proiecte susținute la nivel național, în special în domeniul traficului și combaterii poluării. Schimb nu de mame, ci schimb de joburi", a spus Gabriela Firea, la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Alegeri locale
» Citește mai multe din Alegeri locale
TOP articole