„Piețele sunt încă închise. Producătorii agricoli își vând marfa în frig, prin parcări, pe stradă, sau în fostele piețe acoperite cărora li s-au scos geamurile. Victime sigure ale bolilor cauzate de frig.
Cumpărătorii sunt păgubiți, bugetul familiilor este grav afectat”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
În urma analizării situaţiei cu colegii din PSD; Gabriela Firea cere intrarea în vigoare cât mai repede a legii ce permite redeschiderea pieţelor.
Nu blocaţi Legea Pieţelor!
„Îi cerem lui Orban și președintelui să nu blocheze legea, prin contestarea ei la Curtea Constituțională sau prin retrimiterea la reexaminare. Să permită intrarea ei în vigoare cât mai rapid, pentru a pune capăt acestei decizii greșite”, cere prim-vicepreședintele PSD.
Gabriela Firea spune totodată că guvernanţii ar trebui să lase orgoliul deoparte şi să se gândească la binele oamenilor, nu să persiste într-o greşeală.
„Nu mai e loc de orgolii în această problemă, pentru că agricultorii români riscă să-și piardă produsele agricole pentru care au muncit un an întreg.
Orice blocaj împotriva intrării în vigoare a legii ar reprezenta un nou atac absolut nejustificat la adresa agricultorilor români.
Nu poate exista nicio justificare de bun-simț de a persista în greșeala de a ține piețele închise, în timp ce supermarketurile rămân deschise”, a mai spus Gabriela Firea.