Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, prezentă luni la festivitatea de deschidere a noului an de învăţământ la Şcoala gimnazială "Eugen Barbu", o instituţie închisă în ultimii ani din cauza lucrărilor de reabilitare, a declarat că va prefera să îşi dea demisia, dacă va constata că sistemul e mai tare decât ea şi se repetă situaţii de genul celei întâlnite la şcoala care a stat timp de un deceniu în şantier.
"Vă spun cu toată sinceritatea, în faţa sfintei cărţi (Biblia - n.r): prefer să îmi dau demisia dacă voi observa că sistemul e mai tare ca mine. Prefer să plec decât să patronez o astfel de situaţie, în care o şcoală e reabilitată pe un program BEI, deci intenţiile sunt formidabile, iar acel şantier, în loc să dureze un an, cât prevedea contractul, a durat zece ani de zile", a afirmat primarul general.
Edilul a spus că în iunie a aflat că lucrările de reabilitare a şcolii, începute în urmă cu zece ani, nu au putut fi încheiate "din cauza unor licitaţii controversate, a unor firme care nu şi-au făcut datoria, a unor funcţionari care, cu siguranţă, nu au fost în slujba cetăţeanului".
"Atunci mi-am dat seama că se poate, se poate învinge sistemul. Şi sistemul nu este ceva impersonal. Nu este ceva intangibil, este răul care s-a permis, din păcate, în administraţia publică locală - nu peste tot, fiindcă nu e corect să generalizăm - dar în unele din aceste unităţi. Iar doamna directoare (a şcolii - n.r.) mi-a demonstrat că există o şansă pentru noi toţi că cea mai importantă resursă pe care o avem ca oraş şi ca ţară sunt oamenii, prin puterea, forţa lor", a spus primarul general.
Gabriela Firea a reamintit că are şi ea trei băieţi, iar pe cel mijlociu l-a dus dimineaţă la grădiniţă.
În context, ea le-a transmis copiilor prezenţi la festivitate că "cea mai mare avere" pe care le-o o pot lăsa moştenire părinţii şi bunicii este de a merge la şcoală.
"Nu trebuie să vă lase case, maşini, conturi în bancă. Acestea se pot pierde într-o noapte. Într-o noapte se poate pierde orice valoare materială. Dar ce avem în suflet, credinţa noastră, puterea noastră interioară şi ceea ce am învăţat de la părinţi, bunici şi dascăli (...) vă va rămâne în suflet şi minte întreaga viaţă", a declarat Firea.
La rândul său, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a precizat că, în urmă cu şapte ani, când deţinea funcţia de viceprimar al sectorului, fiind responsabil cu problemele legate de învăţământ şi sănătate, nu a putut soluţiona problema Şcolii Eugen Barbu.
"Era o problemă şi a Sectorului 1: aveam bani, dar nu puteam interveni în această unitate. Era un program de zece ani care trena. Numai în echipă putem rezolva problemele Sectorului 1 şi ale Bucureştiului", a declarat el.
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a oficiat o slujbă de binecuvântare. El a transmis şi mesajul Patriarhului Daniel la început de an şcolar.
Gabriela Firea care a vizitat, pe 17 iunie, Şcoala "Eugen Barbu", declara, la momentul respectiv, că o astfel de întârziere a lucrărilor este inadmisibilă şi îşi exprima speranţa că începând din septembrie elevii vor putea studia în această clădire.