Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: Peste 66.000 de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică, în primele 9 luni din 2022

Gabriela Firea: Peste 66.000 de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică, în primele 9 luni din 2022

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:46 16 Noi 2022 Modificat la 09:46 16 Noi 2022

Ministrul Familiei condamnă ferm orice formă a intoleranței și spune că nedreptatea, violența, discriminarea şi marginalizarea sunt mult prea prezente în lumea în care trăim.

"Cred că sunt lecții care trebuie predate copiilor de la vârste cât mai fragede. Sunt mama a trei băieți și mereu i-am învățat să fie iubitori, răbdători și buni cu toți din jurul lor. Copiii trebuie ajutați să devină persoane tolerante și să știe de mici că violența naște violență.

Există, totuși, situații unde nu putem închide ochii. Violența domestică și discriminarea sunt intolerabile, iar victimele trebuie protejate! Agresorii trebuie pedepsiți aspru, dar au nevoie și de consiliere pentru a evita o recidivă", a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Ea susține că, în ultimele 9 luni ale anului 2022, s-au înregistrat 66.000 de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică, iar jumătate dintre acestea au avut loc în mediul rural. Dintre acestea, în 41.000 de cazuri este vorba de fapte penale.

Tot în primele 9 luni ale anului au fost emise peste 15.000 de ordine de protecție.

Gabriela Firea amintește că Ministerul Familiei, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei şi bărbați, a dezvoltat proiectul "Venus – Împreună pentru o viață în siguranță".

Peste 5.000 de victime ale violenței domestice au primit, până acum, găzduire, consiliere vocațională și terapie prin grupuri de suport, în cele 42 de locuințe protejate din toate județele țării.

Există o Rețea Națională Inovativă Integrată care oferă 126 de servicii acestor victime, dar și 8 centre de asistență şi consiliere destinate agresorilor.

"Vă reamintesc, ori de câte ori am ocazia, de telefonul de urgență 0800.500.333 - HELPLINE dedicat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane. Aici au sunat de la începutul anului peste 4.000 de persoane", a mai transmis ministrul Familiei.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole