Gabriela Firea a comentat pe Facebook proiectul Guvernului privind obligarea cetățenilor să opteze între pensie și salariul de la stat.
''Râdem, glumim, dar e cât se poate de grav ce se întâmplā! Se pregătește o tentativă josnică prin care să se impună creșterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani. O persoană care va fi OBLIGATĂ să opteze între pensie și salariul de la stat este, de fapt, obligată fie să renunțe la dreptul constituțional de a munci pentru a-și primi pensia, fie să se pensioneze mai târziu decât prevede legea, renunțând la dreptul său patrimonial. Asta pune la cale guvernul austeritātii!!
Este o manipulare incalificabilă afirmația că un pensionar angajat la stat ar primi două venituri de la stat!
Pensia nu este un venit de la stat!
Statul doar restituie un drept deja câștigat prin contribuțiile plătite până la vârsta de 65 de ani.
Acest drept patrimonial e garantat de Constituție și nu poate fi condiționat în niciun fel.
Un pensionar din sistemul de contributivitate, care s-a pensionat la termen, este la fel de îndreptățit să își primească pensia pentru care a contribuit, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat sau dacă nu lucrează deloc.
Există doar două situații pentru care cumulul pensiei cu salariul nu poate fi permis:
1) în cazul pensionării anticipate (ceea ce indică incapacitatea de a mai munci din partea persoanei respective, deci nu s-ar putea justifica reangajarea nici la stat, nici la privat) sau
2) în cazul celor plătiți cu pensii speciale (care nu au contribuit pentru banii primiți drept pensie specială).
Efectele cele mai dure ale unei astfel de măsuri ar fi în primul rând un deficit uriaș de personal în rândul profesorilor și medicilor din mediul rural, dar și din mediul academic, pentru că mulți dintre aceștia sunt peste vârsta de pensionare.
Apoi, ar fi o scădere semnificativă a competenței în administrația publică prin plecarea unor experți cu multă experiență care probabil vor renunța la locul de muncă pentru a-și primi pensia la care au dreptul.
În concluzie, efecte negative pe toatā lumea!'', a scris Gabriela Firea, miercuri, pe pagina sa de Facebook.