"Le place sau nu le place celor de la Guvern, CCR spune clar că majorarea punctului de pensie propusă de PSD în Parlament este constituţională (...) Ce vreau să garantez este noi, PSD, vom milita în Parlament pentru ca acea majorare, cu 40%, să se producă. Vom corecta acele mici erori de tehnică legislativă sesizate de CCR.
Firea: Odată corectate erorile de tehnică legislativă, Guvernul nu mai are nicio scuză să nu crească pensiile
Însă, odată amendat aceste aspecte sesizate de CCR, Guvernul nu mai are niciun motiv, din acest moment, să nu majoreze cu 40% punctul de pensie. Nu există nicio scuză. Dacă eşti la guvernare trebuie să faci rost de bani, dacă nu poţi, te dai la o parte. Tranziţia către populaţia a tot ce înseamnă austeritate nu mai este demnă de vremurile în care trăim. Nu mai suntem în acele vremuri în care punem biruri pe oameni şi îi săltăm doar pe ai noştri", a spus Firea, miercuri, la Antena 3.
CCR a decis în favoarea creşterii pensiilor cu 40%
Curtea Constituțională a decis că majorarea cu 40 de procente a pensiilor este constituțională. Magistrații au respins, astfel, sesizarea Guvernului, ceea ce înseamnă că Executivul este obligat acum să găsească sursa de finanțare pentru majorare.
Judecătorii CCR au stabilit, miercuri, că modificarea făcută de vechiul Parlament este una care respectă standardele Constituției.
Asta nu înseamnă că actualul Guvern va pune automat în aplicare legea.
Chiar dacă CCR a dat dreptate noului Parlament, iar pensiile ar trebuie crescute cu 40%, Guvernul transmite că nu va face acest lucru, iar pensiile vor fi majorate cu doar 8% în 2021.
Din experiența altor situaţii similare, este probabil ca la Palatul Victoria să se identifice o altă formulă pentru amânarea majorării pensiilor.