Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: Nu candidez la congres

Gabriela Firea: Nu candidez la congres

1 minut de citit Publicat la 11:07 10 Iun 2019 Modificat la 11:07 10 Iun 2019

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat luni la sediul PSD că nu va candida la nicio funcţie la nivelul conducerii partidului la congresul care va avea loc la sfârşitul lunii.

Întrebată dacă va candida la o funcţie în conducerea PSD, Firea a spus că nu. 

"Nu vor fi scoase la concurs ca la multinaţională decât poziţia de preşedinte, preşedinte executiv şi secretar - cele care sunt interimar. (...) Nu pot să particip la congres pentru că exact în acea perioadă eu am programată acea intervenţie chirurgicală. Teoretic, orice se poate reprograma, doar nu mă operez în străinătate, la un profesor mare care nu mă primeşte decât în ziua şi noaptea aceea. Mă operez în România, la Spitalul 'Cantacuzino', cu aceiaşi medici extraordinari cu care am fost şi în operaţia anterioară", a afirmat Firea. 

Vicepreşedintele PSD a subliniat că nu se teme de competiţie. 

"Nu mă tem de competiţie, dar trebuie să-ţi doreşti foarte mult un anumit lucru. Sunt mai multe aspecte pe care nu pot să le spun în faţa dumneavoastră, chiar nu mă forţaţi să spun anumite lucruri, pentru că nu ar fi corect, ele trebuie spuse în partid şi acolo să rămână. Şi aşa, ce citesc după şedinţe pe aşa-zisele site-uri şi surse mă îngrozesc şi mă întreb de multe ori dacă am participat la aceeaşi şedinţă. 5% este adevărat, dar până la 100% este mult", a mai afirmat Gabriela Firea. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole