”Fără indolenți în funcții publice! Câți oameni ar fi fost acum în viață, și câți nu ar fi trecut prin stresul și neplăcerile infectării - unii cu sechele pe viață -, dacă noul primar general “de dreapta” nu ar fi STOPAT testarea GRATUITĂ extinsă a profesorilor, elevilor, șoferilor de autobuz, asistenților sociali, sportivilor, lucrătorilor din termoficare, funcționarilor de la ghișee, cei în relație directă cu publicul?
Mulți, foarte mulți!
Au murit oameni cu zile pentru că nu a fost pregătit valul 4 nici la nivel de guvern, nici de către primărie, cum am procedat la debutul pandemiei, când eram primar general.
I-am lăsat aparatură, teste, personal instruit, spital COVID, circuite în toate celelalte spitale ale primăriei. Și pentru noua boală, dar și pentru pacienții care au alte suferințe.
Praful s-a ales de tot!
Dl Nicușor a constatat că “s-a terminat pandemia”! Așa “terminată”, a omorât și chinuit atâția oameni!
Nepăsarea, lipsa oricărui sentiment de grijă pentru ceilalți ucid oameni!”, scrie Gabriela Firea pe o rețea socială.