"Ne-a anunțat azi cu mare bucurie că “a chemat 8 constructori cu care vrea să vorbească mâine”. Ce să vorbească? Trebuie să facă, nu să vorbească!", a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
Specialiștii întocmesc caietul de sarcini fără ingerințe externe și se lansează licitația, la care participa transparent toate firmele care se consideră capabile să execute acele lucrări.
Așa am procedat 4 ani atât eu, cât și echipa mea, în privința înlocuirii conductelor de termoficare foarte vechi, cât și în ceea ce privește repararea țevilor acolo unde nu erau ciur.
A chema “la discuții” doar unele dintre firme și pe altele nu, în general a vorbi despre termenii unei licitații, înseamnă că ai părti-pris-uri, că îi chemi pe băieții deștepți din domeniu care mișuna pe lângă PNL și USR - Plus ori chiar pe lângă sponsorii oculți din campanie ai noului primar, care pare pus pe business, nu pe sprijinirea populației într-un domeniu atât de sensibil.
Gabriela Firea: "Nici el și nici consultanții săi nu înțeleg nimic din ceea ce înseamnă sistemul de termoficare din București"
Adică, azi Dl Nicușor ne-a anunțat că mâine va face un act de corupție în văzul lumii dar nu-i pasă, pentru că el este de dreapta și nu-i pasă de nimic!
Nu așa se face consultare de piață potrivit legii! Asta e o bătaie de joc la adresa tuturor cetățenilor cărora li s-a promis legalitate, transparență, acțiune în interes cetățenesc!
În plus, deși a trambitat toată campania că va moderniza 100 km de rețea de termoficare pe an, astăzi anunță că se apucă de primii 60 de km chinuiți.
Din nefericire, nici el și nici consultanții săi nu cunosc nici 10% din legislația privind achizițiile publice, așa cum nu înțeleg nimic din ceea ce înseamnă sistemul de termoficare din București. Mai grav e că nici nu îi interesează.
Totul e doar praf în ochii bucureștenilor, simple comunicări de PR, pentru că încet, încet, presiunea opiniei publice, deja dezamăgită, începe să se facă simțită.
"Nu poți repara sistemul oricând, oricum și oriunde"
Adevărul, pe care vi-l poate confirmă orice funcționar din administrația locală sau orice persoană care măcar a citit legea achizițiilor publice este: O licitație, derulată cu respectarea prevederilor legale, durează minim 8 luni, dacă nu punem la socoteală posibilele contestații, litigii, etc, caz în care poate dura și 2 ani.
După atribuirea contractului, urmează cele mai grele etape: proiectarea și avizarea. Iar pentru orice proiect este obligatorie, prin lege, obținerea a peste 25 de avize, de la diferite instituții publice și private. Abia apoi poți începe execuția propriu zisă.
Și nu, nu poți repara sistemul oricând, oricum și oriunde. Pentru că lucrările sunt dictate de capacitatea sistemului de a susține, suplimentar, porțiunile care intră în reparație.
În mandatul meu s-au reabilitat aproape 300 km de conducte de termoficare. Respectând legea, regulamentele, programul de furnizare a agentului termic.
Să vedem cât va reuși să reabiliteze Dl Nicușor - Frigușor, cu banii lăsați de mine și echipa mea, prin muncă asiduă : circa 300 mil euro, fonduri europene.
Nicușor Dan: Începem procedurile pentru înlocuirea sistematică a rețelei de termoficare
Primarul Capitalei a anunțat, luni, că vor începe procedurile pentru înlocuirea sistematică a rețelei de termoficare în Capitală.
”Începem procedurile pentru înlocuirea sistematică a rețelei de termoficare. E vorba de 60 de kilometri de rețea pe care îi plătim din fondurile proprii, aproximativ 90 de milioane de euro, și de 200 de kilometri de rețea, pe care o să-i plătim din fonduri europene, aproximativ 300 de milioane de euro.
Este un volum uriaș de lucrări, vrem să lucrăm simultan pe mai multe tronsoane, de aceea vrem să lucrăm simultan cu mai multe companii și mesajul meu este că avem nevoie de toate firmele serioase din piața românească, și probabil și europeană, pentru că licitația va fi internațională.
De aceea, o să avem mâine, de la ora 16, deci marți, 19 ianuarie, de la ora 16:00, o primă discuție cu constructorii. O a doua discuție cu constructorii va avea loc marți, 26 ianuarie, tot de la ora 16:00.
Pentru întâlnirea de mâine am chemat 8 mari firme de construcții, toate au confirmat, însă discuția nu este limitată la aceste 8 companii, atât discuția de mâine, cât și discuția de marți, săptămâna următoare, va fi deschisă pentru firmele serioase de construcții din România.