Gabriela Firea a participat la vernisajul care marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.
Ea a povestit despre experienţa acestui eveniment, într-o postare pe pagina personală de Facebook, unde afirmă că SUA a contribuit masiv la economia ţării noastre și la dezvoltarea mai multor domenii.
[GAL layout="4"]"Am participat, în calitate de senator și ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, la vernisajul expoziției fotografice itinerante “Noi, Poporul/We the People”, care marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.
Am răspuns cu bucurie invitației Însărcinatului cu Afaceri al SUA în România, David Muniz și m-au emoționat cuvintele adresate țării noastre. La eveniment a fost prezent și domnul Emil Constantinescu, fost președinte al României, care a rememorat momentele cheie din 1997, vizita președintele american Bill Clinton semnarea Parteneriatul Strategic dintre țările noastre.
Numele expoziției fotografice “Noi, Poporul/We the People” își are originea chiar în preambulul Constituției Statelor Unite ale Americii și a fost ales pentru a aduce în prim-plan cel mai important element pe Pământ, omul!
Prietenia dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii este una solidă și reprezintă o șansă imensă pentru dezvoltarea României în viitor.
De un sfert de secol, cu ajutorul SUA, România s-a dezvoltat intens în IT sau industria auto, este mai bine apărată, iar companiile americane au contribuit masiv în economie.
În mod special în acest an, în vremuri atât de grele pentru Ucraina, dar și pentru întreaga lume, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii și relațiile strânse de colaborare și prietenie aduc României un plus de siguranță și de stabilitate", este mesajul Gabrielei Firea.