Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea, întrebată dacă va candida la funcția de președinte al PSD. Răspunsul primarului Capitalei

Gabriela Firea, întrebată dacă va candida la funcția de președinte al PSD. Răspunsul primarului Capitalei

<1 minut de citit Publicat la 10:03 09 Dec 2019 Modificat la 10:03 09 Dec 2019

 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că va candida la şefia Organizaţiei Bucureşti a PSD, dar nu şi la funcţia de preşedinte al partidului.

„Da, da, în această perioadă sunt alegeri la sectoare şi vom programa şi pentru Bucureşti. Da, cu siguranţă”, a spus Firea, înaintea şedinţei Biroului Permanent provizoriu al PSD, întrebată dacă va candida la şefia organizaţiei de Bucureşti a partidului.

Întrebată dacă va candida şi pentru o funcţie în conducerea PSD la Congresul partidului din luna februarie, ea a răspuns: "Pentru funcţia de preşedinte, nu şi nu îmi iau cuvântul”.

Ea a adăugat că nu este încă hotărâtă dacă va candida pentru funcţia de preşedinte executiv sau pentru cea de secretar general al PSD.

„Discutăm, discutăm, la preşedinte cu siguranţă nu, dacă cei care candidează la funcţia de preşedinte discută cu mine şi mă consideră o persoană potrivită pentru a fi într-o conducere colectivă nu ar trebui să spun nu”, a afirmat primarul general al Capitalei.

Firea a precizat că şi-ar dori să candideze într-un tandem, în cazul în care va lua această decizie, explicând că nu i se pare normal ca ”numărul 2 să fie în contradicţie cu numărul 1”.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole