Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea, după incendiul de la Institutul Matei Balş: "E mult prea mult! Nu se mai poate! Cine răspunde pentru victime?"

Gabriela Firea, după incendiul de la Institutul Matei Balş: "E mult prea mult! Nu se mai poate! Cine răspunde pentru victime?"

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 14:50 29 Ian 2021 Modificat la 14:50 29 Ian 2021

"Sfâșietor! Revoltător! O nouă tragedie îndoliază România după incendiul violent izbucnit într-un pavilion al Institutului de boli infecțioase Matei Balș. Cu imensā pārere de rāu pentru aceastā nenorocire, transmit condoleanțe familiilor pacienților care și-au pierdut viața și însănătoșire grabnică celor răniți

După incendiul de la spitalul județean Neamț din noiembrie, când 12 oameni și-au pierdut viața, guvernantii au anunțat controale și măsuri drastice în toată țara, au promis că vor introduce noi proceduri pentru a preveni alte tragedii.

Dar n-au făcut nimic, nici în privința măsurilor, nici a procedurilor necesare.

Doar s-au bătut pe funcții și interese, sub paravanul pandemiei!

Realitatea crâncenă este că alte 6 spitale din România au luat foc din noiembrie și până acum, în Cluj, Mureș, Iași, Neamț, Timiș, București, practic în toată țara.

Prin urmare, drama de la Balș nu este un episod izolat. Este expresia unui eșec generalizat al guvernării liberale de a preveni incendiile din spitale în contextul tratării COVID, care implică utilizarea oxigenului, ce înseamnă un risc de incendiu suplimentar. Spitalele iau foc în toată țara.

Este revoltător, inadmisibil ca în condițiile în care guvernarea PNL a avut toată puterea, toate resursele, a cheltuit bani cu nemiluita, în contextul în care sănătatea este prioritate extremă, românii să continue să ardă de vii în spitale.

Este rezultatul incompetenței, al nepăsării, al superficialității, care ne umple de revoltă.

E mult prea mult! Nu se mai poate! Cine răspunde pentru victime?

Câte spitale mai trebuie să ardă pentru ca acest Guvern să facă ceva, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete!

Au murit prea mulți români din cauza unor incompetenți! Trebuie să spunem stop! Ajunge!

Guvernele de dreapta conduc tara de un an si 3 luni. Nu de ieri...Sunt direct și nemijlocit responsabile pentru tragediile repetate din domeniul Sănătății care puteau fi evitate, dacă se luau măsurile necesare.

Niciunul dintre marii șefi responsabili din sistemul de sănătate, în frunte cu ministrul Vlad Voiculescu, nu se mai poate disculpa.

Demisia sau demiterea se impun, nu doar ca măsură morală, ci și ca imperativ social.

Lista spitalelor care au luat foc în ultimele 3 luni :

o 22 noiembrie - Spitalul CFR Cluj

o 4 decembrie -Spitalul Judetean Tg Mures

o 25 decembrie – Spitalul de Psihiatrie Socola

o 2 ianuarie – Spitalul Municipal Roman

o 5 ianuarie – Spitalul Gătaia, Timis, secția suport Covid

o 29 ianuarie – Institutul Matei Bals

PS : Am asteptat cuminte reactia presedintelui. A venit. Si a plecat. Exact cum a venit. Doar a bifat. Totul e ok. Felicitā salvatorii. Guvernantii de aproape un an si jumatate pot dormi linistiti in continuare. Nici macar nu-i mustrā. De demisie nici vorbā. Părtinitor pânā la Dumnezeu și înapoi", a scris Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole