Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea îl vrea pe Sorin Grindeanu înapoi în PSD: „Cred că ar trebui să se întoarcă”

Gabriela Firea îl vrea pe Sorin Grindeanu înapoi în PSD: „Cred că ar trebui să se întoarcă”

1 minut de citit Publicat la 22:04 27 Dec 2019 Modificat la 22:04 27 Dec 2019

„În această perioadă sunt mai multe discuţii, (...) pe mai multe paliere şi sunt convinsă că până la urmă toţi colegii noştri au învăţat din greşelile pe care le-am făcut anterior, poate că unele dintre acele greşeli puteau fi evitate, altele nu, aşa s-a scris istoria. (...) Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să se întoarcă (n. red. Sorin Grindeanu în PSD). Am avut şi eu plăcerea să particip la o întâlnire, la o discuţie în care era şi domnul Grindeanu şi s-a pus problema revenirii sale în partid, mai departe nu vreau să mă pronunţ. În sensul că una este să revină în partid şi alta este să se confirme ce am văzut astăzi în presă, cel puţin prin declaraţia mea, că ar dori să candideze la Congres", a spus Gabriela Firea, vineri seară, la Antena 3.

Gabriela Firea a menţionat, în perspectiva Congresului PSD, că ar dori o dezbatere "mai mult de idei, iar candidatul la şefia partidului să vină cu o echipă.

Citește Și Gabriela Firea, despre alegerile anticipate: "Nu cred în această variantă. Cred că este doar o pisică arătată PSD-ului"

"Mi-aş dori şi eu ca la Congres să se vină cu o dezbatere mai mult de idei. Ştiţi că s-a spus dacă să se vină cu o rezoluţie, cu o echipă... Da, merg şi eu pe această variantă, să se vină cu o echipă, aşa mi s-ar părea potrivit pentru acest moment pentru că formaţiunea politică a trecut prin multe încercări şi are şanse mari să se reabiliteze, dar numai prin analiza foarte atentă a tuturor deciziilor pe care urmează să le ia. Dacă din nou vom judeca prin prisma unor persoane, şi nu prin prisma unor principii, cred că vom fi pe un drum greşit. De aceea militez şi eu ca toţi cei care vor să preia această poziţie de preşedinte al partidului eventual să facă o echipă cu câţiva colegi, să vină să ne spună, să analizăm, să discutăm, astfel încât să evităm acea situaţie în care de la şedinţele PSD apar mai mult tensiuni, acele aşa numite scandaluri, acele ştiri pe surse, dar care unele sunt adevărate, care fac mult rău", a mai adăugat Gabriela Firea.

Citește Și Gabriela Firea, despre candidatura la șefia PSD: "Două job-uri cu responsabilitate nu se pot duce bine, coerent și dinamic la capăt"

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole