Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea, despre declaraţiile pe propria răspundere pentru părinţi şi elevi:”Iată încă o mostră de dispreţ şi incompetenţă marca Anisie – Pepsiglas”

Gabriela Firea, despre declaraţiile pe propria răspundere pentru părinţi şi elevi:”Iată încă o mostră de dispreţ şi incompetenţă marca Anisie – Pepsiglas”

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:00 28 Oct 2020 Modificat la 20:00 28 Oct 2020

Decizia Ministerului Educaţiei de a lansa cele două declaraţii individuale pentru profesori, elevi şi părinţi a produs revoltă şi indignare în rândul asociaţiilor de elevi.

Este pentru prima dată când și elevii sunt puși să semneze declarații pe propria răspundere, alături de părinți. În aceste noi formulare atât cadrele didactice cât și elevii și părinții ”se obligă” să nu înregistreze sau distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni. Mai mult, în declaraţia pentru părinţi şi elevi se invocă două articole din Legea Educaţiei şi Ordinul 5545/2020 al ministrului Educaţiei, precum şi Codul Penal.

Gabriela Firea este de părere că guvernul român perturbă şi constrânge educaţia

"În lumea civilizată, s-au găsit soluţii adecvate pentru elevi şi profesori. La noi, guvernul perturbă şi constrange educaţia. Iată încă o mostră de dispreţ şi incompetenţă marca Anisie - Pepsiglas”, spune Gabriela Firea, în postarea de pe Facebook.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă indignarea faţă de priorităţile Ministerului Educaţiei şi Cercetării

"Mai multe asociații ale elevilor cer Ministerului Educației să retragă noile declarații-angajament pentru elevi și părinți, considerandu-le inutile,” mai spune fostul edil, în postarea de pe Facebook.

În România există mii de copii care nu au acces la internet sau care nu au curent electric

“În loc să ne îngropăm în acte fără valoare, ar fi ideal să lucrăm pentru ca accesul la educație să fie asigurat pentru toți elevii din România”, transmit asociaţiile de elevi”,  încheie postarea de pe Facebook, Gabriela Firea.

Citeşte şi: Elevi, despre declaraţiile pe proprie răspundere pentru școala online:”Ministerul Educaţiei şi Cercetării devine campion naţional la plimbat hârtii”

Citeşte şi: Profesorii de la o şcoală din Eforie Sud refuză predarea online. Preşedintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța le oferă două variante: concediu fără plată sau demisia

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole