Antena 3 CNN Actualitate Locale Gabriela Firea declară război parcangiilor

Gabriela Firea declară război parcangiilor

<1 minut de citit Publicat la 14:28 25 Iun 2016 Modificat la 14:28 25 Iun 2016

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă că va acţiona "cu hotărâre" pentru a nu mai permite perpetuarea fenomenului "parcagiilor" şi nu va ezita să fie primul primar care să pună punct acestei situaţii.

"Răspunsul este foarte ferm şi voi acţiona cu hotărâre în această direcţie, pentru că nu este doar un caz, sunt multiple cazuri. Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, împreună cu Poliţiile Locale vor trebui să se întâlnească în regim de urgenţă săptămâna viitoare, le-am comunicat acest lucru, pentru a nu mai permite perpetuarea acestui fenomen în care tot felul de grupări, de persoane, acaparează zonele de parcare şi încearcă să îşi atragă aceste profituri. Este un fenomen care trebuie să înceteze şi, în ceea ce mă priveşte, nu voi ezita nicio secundă să fiu cel care pune punct acestuia", a spus Firea, după întâlnirea avută cu directorii din Primăria Municipiului Bucureşti.

La reuniunea de sâmbătă au participat reprezentanţi ai Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale a Municipiului Bucureşti, Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Administraţiei Străzilor şi Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole