Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: "Nimeni nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară"

Gabriela Firea: "Nimeni nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:05 10 Mai 2023 Modificat la 17:09 10 Mai 2023

"NIMENI nu va lua copiii românilor și nici nu-i va înscrie în baze de date pentru a-i scoate din țară!!! 

ADOPȚIILE INTERNAȚIONALE SUNT INTERZISE DE 22 DE ANI în România

M-am implicat direct, ca ministru al Familiei, pentru rezolvarea unor cazuri în care copiii români au fost luați de mulți ani din familii aflate în diaspora. LOCUL COPIILOR ESTE ÎN FAMILIA LOR. Lupta continuă pentru multe asemenea cazuri, abuzurile trebuie să înceteze și copiii să se întoarcă în familii.

NU cred că își poate închipui cineva că tocmai eu, mamă a trei copii și familistă convinsă, mi-aș dori înființarea în România a unor instituții care să separe copiii de familiile lor!

Cum putem fi acuzați că vrem să luăm copiii din familii, când noi ne luptăm să reunim familiile despărțite!? Este doar o manipulare care aduce haos în societatea noastră, iar românii nu pot fi mințiți și speriați așa!

Citeşte şi: Un colaborator AUR a încercat să intre în Parlament cu patru gloanțe în geantă! Ce a declarat tânăra la audieri

Legea privind PREVENIREA SEPARĂRII COPILULUI DE FAMILIE votată astăzi în Camera Deputaților trebuie citită rând cu rând. Nu există NICI UN CUVÂNT în această lege care să facă referire la luarea copiilor din familii. 

Am avut toată deschiderea față de parlamentarii cu adevărat interesați de soarta copiilor români. Am stat la masă cu toți politicienii și membrii societății civile pentru a face această lege mai bună. 

Au fost eliminate din proiectul legii articolele care făceau referire la:
✅ înscrierea în evidențele unui medic de familiei, 
✅ vaccinarea cu schema din programul Național de Imunizări 
✅ existența unor membri ai familiei cu boli cronice și/sau transmisibile. 
✅ nivelul de educație al părinților, mai exact la analfabetism
✅ performanțele școlare slabe sau frecvența școlară redusă a copiilor.

Dezbaterile s-au transformat în circ, am fost amenințați, blestemați, iar colegii mei atacați fizic. Inacceptabil într-o societate democratică. 

Legea se referă la SPRIJINUL ACORDAT COPIILOR ȘI FAMILIILOR, CU ACCEPTUL PĂRINȚILOR, PENTRU A RĂMÂNE ÎMPREUNĂ. 

ADOPȚIILE INTERNAȚIONALE SUNT INTERZISE DE 22 DE ANI în România. Doar cetățenii români din țară sau din diaspora pot adopta copii din țara noastră, în niciun caz cetățenii străini!!! În plus, cei mai mulți părinți adoptatori sunt în țară, există datele!!

Repet, ca să nu existe dubii. Prin legea adoptată astăzi în Camera Deputaților:
❗ NU SUNT LUAȚI COPIII DIN FAMILIILE SĂRACE!
❗NU EXPORTĂM COPIII!
❗NU ÎNSCRIEM COPIII ÎN BAZA DE DATE PENTRU ADOPȚII INTERNAȚIONALE!!!
‼️ Legea PREVINE separarea copilului de familie - repet PREVINE!!!!!!

Vezi şi: Scandal în Parlament, după ce s-a votat împotriva retragerii unor proiecte cerute de George Simion. "Parlamentul e o junglă/ Opriţi circul!"

Scopul legii este exact invers față de cum îl prezintă propaganda extremistă și susținerea RĂMÂNEREA COPIILOR ÎN FAMILIE!

Cei care manipulează în aceste zile românii uită să spună că România are cei mai mulți copii din familii sărace! Uită să spună că 8 din 10 copii români din familii vulnerabile nu au mâncare, haine sau încălțăminte. 

Pe acești copii vrem să-i ajutăm prin Legea PREVENIRII separării copilului de familie, sprijinindu-i, cu acordul părinților, cu mese calde, rechizite, haine, un loc unde să-și poată face temele", este mesajul transmis de Gabriela Firea, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele AUR, George Simion, a cerut, într-o postare live pe Facebook, retragerea legii privind Observatorul Naţional al Copiilor, acuzând-o pe ministrul Gabriela Firea că "vinde copiii României".
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole