Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea, despre banii de pensii şi vârsta de pensionare: "I-am convins pe colegi să renunţe la acea idee năstruşnică"

Gabriela Firea, despre banii de pensii şi vârsta de pensionare: "I-am convins pe colegi să renunţe la acea idee năstruşnică"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:44 11 Feb 2022 Modificat la 15:44 11 Feb 2022

În plus, senatoarea PSD mai spune că ai săi colegi au convins PNL să renunțe la propunerea privind creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani, potrivit b1tv.ro.

"Partidul Social Democrat a reuşit să impună în cadrul coaliţiei demararea negocierilor la Bruxelles pentru procentul din PIB de 9,4% pentru pensii.

Cu toate problemele și refuzurile, cu toate acuzaţiile că nu susţinem reforma şi că venim cu măsuri populiste, deși nu mi se pare un populism să aibă o viaţă decentă, echipa noastră de negociere a reuşit să-i convingă pe colegii de coaliţie să renunţe la acea idee, eu o numesc chiar năstruşnică, devastatoare pentru seniorii noştri, cu obligativitatea muncii până la 70 de ani.

Adică ce să facă, să muncească şi să nu se mai bucure de vârsta a treia? Cine poate şi doreşte să continue, deci la cerere, să existe această posibilitate, dar nu obligativitate", a declarat, joi seara, Gabriela Firea.

Ministrul a punctat că PSD vrea investiții, dar, în același timp, nu trebuie uitați oamenii aflaţi la nevoie.

"Sunt categorii sociale care nu pot fi lăsate să suporte greşelile făcute acum doi ani, când s-au aprobat aceste liberalizări ale pieţei de energie, în timpul Guvernului Orban, care de fiecare dată a gândit în sensul liberalismului de junglă, un liberalism dus la extremă, în care scapă cine poate. 

Noi nu putem să acceptăm acest mod de a conduce o ţară", a continuat Gabriela Firea.

Marcel Ciolacu: "Pensiile şi salariile trebuie să crească, la jumătatea acestui an, cu rata inflaţiei"

Pensiile ar trebui să crească, la jumătatea acestui an, cel puţin cu rata inflaţiei, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, în exclusivitate la Antena 3.

Şeful social-democraţilor spune că aceeaşi majorare ar trebui aplicată şi salariilor, atât din sistemul bugetar, cât şi din cel privat.

Noi trebuie să avem în vedere inflaţia. Cumva toate veniturile românilor, atât în privat cât şi la stat, la jumătatea acestui an, cel târziu în septembrie, trebuie discutate şi mărite", a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, în exclusivitate la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

PSD vrea să mai mărească pensiile o dată în acest an. Ministrul Budăi începe discuţiile în această lună

Discuţiile privind majorarea pensiilor au ajuns şi la preşedintele Klaus Iohannis care a acceptat propunerea PSD referitoare la renegocierea PNRR pentru pensii, potrivit unor surse.

Decizia a fost luat după negocierile dintre preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Muncii, Marius Budăi.

Creşterea pensiilor a fost ideea social-democraţilor care de la negocierile pentru coaliţia de guvernare spuneau că îşi doresc renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Citiţi şi Cea mai mare pensie contributivă plătită în România e de 63.000 lei. Cine o încasează

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole