Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan: "Primăria Capitalei este într-un blocaj fără precedent, lăsată fără buget chiar de către primarul general"

Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan: "Primăria Capitalei este într-un blocaj fără precedent, lăsată fără buget chiar de către primarul general"

Roxana Mihăiescu
2 minute de citit Publicat la 15:28 08 Mar 2024 Modificat la 15:37 08 Mar 2024

Gabriela Firea susține că e nevoie de un consens politic pentru a debloca bugetul Primăriei Generale a municipiului București, de aceea e nevoie ca liderii de partide să se unească și să ia o decizie în acest sens.

"Primăria Capitalei este într-un blocaj fără precedent, lăsată fără buget chiar de către primarul general. Când vii cu un proiect nerealist, nu poți avea pretenția să fie aprobat. Trebuie să te gândești la toți bucureștenii, dacă vrei să fii sprijinit.

 Este clar un moment zero pentru Capitală! Dreapta Unită s-a destrămat și Nicușor Dan nu mai are majoritate în Consiliul General al Municipiului București. Este nevoie de o nouă majoritate, a bucureștenilor, nu a primarului general!

PSD București a fost mereu alături de toți bucureștenii și activitatea consilierilor generali din toți acești trei ani și jumătate este cea mai bună dovadă. Am fost ignorați, proiectele noastre au ajuns târziu sau deloc la vot, amendamentele pe care le-am depus an de an au fost respinse. Mereu am solicitat discuții cu primarul general, tot timpul în acești ani am fost deschiși să lucrăm pentru oameni. Nu ne-a băgat în seamă! Nici acum Nicușor Dan nu a fost serios și a chemat consilierii la discuții doar de fațadă, de pe-o zi pe alta. Cred că ne-am convins despre bunele sale intenții pentru bucureșteni și oraș.

Soluția poate veni acum doar de la echipa social-democrată!  Bucureștenii nu trebuie să fie pedepsiți din cauza incapacității lui Nicușor Dan de lucra pentru oameni. Așa cum s-a creat o coaliție de guvernare națională, avem nevoie de un consens politic pentru bugetul Capitalei. Invit PNL București să deblocăm bugetul Capitalei și să le oferim bucureștenilor proiecte benefice! Să decidem împreună cele mai bune amendamente la proiectul propus de Nicușor Dan. 

Primarul general nu trebuie să se plângă că nu are, ci trebuie să se descurce și să găsească resurse, să taie de unde este inutil sau în plus și să pună bani acolo unde majoritatea politică decide! Bugetul este votat de Consiliul General al Municipiului București și este decizia consilierilor generali unde merg banii.

Nu ne vindem, însă, nimănui. Nu uităm că până acum, în pragul alegerilor, PNL București a fost aliatul USR București și l-a susținut necontenit pe Nicușor Dan. Nu uităm nici că oamenii liberalilor au primit funcții calde pe care nu le-au părăsit după anunțul tardiv de retragere a sprijinului.

Echipa social-democrată va salva Capitala de falșii salvatori!

Autobuzele hibrid circulă prin Capitală datorită muncii echipei social-democrate! Am atras fondurile europene necesare pentru autobuze, tramvaie, troleibuze noi!", a transmis Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD).

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole