Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea, apel către Guvern: Centura Capitalei să treacă în administrarea Primăriei Generale a Capitalei

Gabriela Firea, apel către Guvern: Centura Capitalei să treacă în administrarea Primăriei Generale a Capitalei

1 minut de citit Publicat la 11:33 09 Mai 2017 Modificat la 11:33 09 Mai 2017

Primarul general, Gabriela Firea, a lansat un apel la adresa Guvernului României să înțeleagă necesitatea trecerii centurii Capitalei în administrarea Primăriei Generale a Capitalei.

”Vin în fața dumneavoastră, care sunteți un public avizat, cu o solicitare cordială, colegială, prietenoasă față de Guvernul României pentru a înțelege necesitatea ca centura capitalei să fie administrată de Primăria Generală a Capitalei, așa cum se întâmplă în cazul tuturor drumurilor importante din jurul marilor capitale europene. În mod evident, municipalitatea e prima interesată pentru finalizarea acestui obiectiv strategic, atât pentru capitala României, cât și pentru zona metropolitană, județul Ilfov”, a spus primarul Gabriela Firea.

”Câtă vreme nu se va înțelege că Primăria București are datoria față de cetățenii din Capitală, din Ilfov, precum și față de turiștii și diplomații care ne vizitează, vom rămâne cu același bilanț sumbru aș spune, după 27 de ani de zile, din cei 82 de kilometri de centură, doar 20 de kilometri au fost realizați în sensul lărgirii la două benzi pe două sensuri. E un bilanț negativ pe care nu avem cum să-l rezolvăm cu puteri miraculoase câtă vreme orice Guvern are în responsabilitate și îin atribuții multe alte centuri ale orașelor, drumuri expres. Nu înțeleg de ce nu ni se acordă, de fapt, o greutate pe umerii noștri, o mare răspundere”, a spus Gabriela Firea.

Firea a ţinut să precizeze că nu este un atac la adresa Guvernului.

"A nu se înţelege că este vreun atac la adresa Guvernului. Nu ne ocupăm cu atacuri, nu ne ocupăm cu polemici, dar insist asupra acestui obiectiv, care ştiu că în această perioadă se dezbate la nivelul Guvenului. Noi am trimis şi în scris la nivelul Guvernului, la nivelul vicepremierului, ministrului Transporturilor şi către toţi factorii responsabili, să analizeze cu celeritate transferarea Centurii municipiului Bucureşti în administrarea Primăriei Capitalei. Un răspuns preliminar şi neoficial - ni s-a spus că s-ar pierde fondurile europene, de aceea am deschis acest subiect în contextul de azi. Nu cred că este adevărat pentru că m-am intersat şi eu, iar aceste fonduri europene sunt alocate pentru obiectiv, şi nu pentru instituţie", a adăugat Firea. 

 


 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole