Gabriela Firea a scris, sâmbătă, pe pagina de Facebook, faptul că sunt pregătite cabinetele medicale școlare pentru începerea anului școlar, acestea fiind dotate cu echipamente de protecție pentru personalul medical, cu dezinfectanți, materiale sanitare și medicamente.
„Toate cele 441 cabinete medicale școlare au măști, mănuși, halate de unică folosință, dar și viziere. Cabinetele medicale școlare sunt pregătite să facă față oricărei provocări, iar în prima zi de școală demarează cel mai amplu program de testare gratuită a elevilor din București!”, a scris Gabriela Firea.
250.000 de elevi vor fi testați gratuit
De asemenea, Primăria Capitalei anunță și un nou proiect, cu un buget de 50 de milione de lei. Prin proiectul „Școli sănătoase în București”, se asigură posibilitatea testării gratuite cu aparate RT-PCR, pentru un număr de 250.000 de elevi din unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal aflate pe teritoriul Capitalei.
„Și pentru că Primăria Capitalei a înțeles să se implice cu serioizitate în prevenirea răspândirii COVID-19 în București, luni, 14 septembrie, chiar în prima zi de școală, lansează oficial proiectul „Școli sănătoase în București”, un proiect cu un buget de 50 de milioane de lei, care asigura posibilitatea testării GRATUITE, cu aparate RT-PCR, pentru un număr de 250.000 elevi care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, și liceal aflate pe teritoriul Municipiului București.
Părinții trebuie să știe că se pot testa gratuit toți copiii care, din cauza alterarii stării de sănătate în timpul cursurilor, primesc recomandarea de investigații medicale suplimentare; părinții trebuie să solicite în mod voluntar înscrierea în cadrul proiectului”, a mai scris primarul Capitalei. .
Totodată, proiectul Primăriei Capitalei, „Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă” a fost extins pentru a da posibilitatea și personalului didactic și auxiliar să beneficieze de testare, numărul de locuri disponibile în proiect fiind majorat de la 3.000 la 27.000.