Antena 3 CNN Actualitate Social Gabriela Firea anunţă finanţarea cu 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace

Gabriela Firea anunţă finanţarea cu 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 08:56 07 Noi 2022 Modificat la 12:42 07 Noi 2022

„Invit toți primarii de municipii, orașe sau comune să depună proiecte pentru a putea ajuta cât mai mulți copii. Începând de astăzi, timp de două luni, așteptăm dosarele în acest program finanțat prin PNRR. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat apelul pentru depunerea proiectelor în cadrul Componentei 13 - Reforme sociale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Investiția I.1. Începem procedurile pentru construcția celor 150 de centre de zi pe care ni le-am asumat în PNRR, o investiție de peste 50 de milioane de euro. Așteptăm proiecte din partea autorităților locale de la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor, care pot înființa astfel de centre de zi individual sau în parteneriat cu furnizori privați de servicii sociale acreditați. Cererile de finanțare se depun exclusiv electronic în platforma PNRR - la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home Aplicațiile pentru proiecte pot fi depuse timp de două luni, până pe 9 ianuarie 2023, inclusiv”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Investițiile pot fi făcute pentru construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea acestor centre destinate copiilor care provin din familii aflate în situații vulnerabile. Cel puțin 10 la sută dintre aceste centre vor fi înființate în zonele vulnerabile și unde comunitatea romilor este mai numeroasă.

Ghidul ce conține toate condițiile de accesare a fondurilor europene acordate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru această investiție și anexele care conțin formularele necesare pentru depunerea proiectelor sunt dispobinile la adresa https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/

„Prin aceste centre, sprijinim familiile cu îngrijirea și creșterea copiilor în timpul zilei. Concret, în timpul zilei, copiii au parte de mese calde, îngrijire din partea specialiștilor, educație adaptată vârstei lor, își vor face temele și vor primi consiliere psihologică. Seara se pot întoarce alături de părinții, bunicii și frații lor. Evităm astfel separarea copiilor de familie, evident acolo unde nu există situații de abuz. Copiii abandonează școala sau ajung în grija statului din cauza sărăciei. Acum, doar 3 din 10 orașe au centre și specialiști pentru a preveni separarea de familie. În mediul rural, situația este gravă: mai puțin de 1 din 10 localități au resursele esențiale. În 570 de localități, 12 orașe și 558 de comune, nu există centre și specialiști”, adaugă ministrul Familiei.

Etichete: Gabriela Firea
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole