„După dezbaterea și votarea proiectului, începând de mâine, bucureștenii interesați pot să se înscrie pentru a fi testați gratuit de Primăria Capitalei prin ASSMB, la adresa de email vacanta2020@pmb.ro.
Vor fi contactați de către colegii noștri de la ASSMB și programați la testare la una dintre cele 12 clinici de stat sau private cu care suntem în parteneriat, bineînțeles în funcție de data la care au programata călătoria. Nu au cum să vină acum la testare cei care pleacă în Grecia în luna august, fiindcă le va trebui un rezultat la acest test mai aproape de călătorie”, a declarat primarul Capitalei.
Firea ”prostestează” față de miciuna transmisă despre Spitalul Colentina
„Astăzi se împlinește o săptămână de la declarația ministrului Sănătății care a afirmat la televizor, consider total neprofesionist, că se redeschide Spitalul Colentina pentru toți pacienții cronici, peste 20.000 de pacienți lunar. Marcăm o săptămână de la o miciună. Spitalul Colentina este în continuare închis pentru bolnavii cronici”, a mai spus edilul din București.
„Protestez față de miciuna transmisă acum o săptămână că se redeschide, a doua zi, Spitalul Colentina și că va primi aviz de la DSP. Se dovedește încă o dată, din păcate, că Ministerul Sănătății este departe de nevoile bucureștenilor, este imnul la strigătul de alarmă al bolnavilor cronici care au nevoie de medicii de la Spitalul Colentina și este în dispreț total față de București. Solicităm măsuri de urgență, măsuri ferme, astfel încât Spitalul Colentina să se deschidă pentru bolnavii cronici”, a conchis Firea.