Antena 3 CNN Actualitate Justiție Gabriela Bîrsan a fost eliberată din funcţia de judecător la Înalta Curte. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul

Gabriela Bîrsan a fost eliberată din funcţia de judecător la Înalta Curte. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 14:24 15 Apr 2019 Modificat la 14:24 15 Apr 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Gabrielei-Victoria Bîrsan.

Judecătoarea a fost eliberată din funcţie ca urmare a pensionării pe 15 aprilie.

Anul trecut, judecătoarea Gabriela Bîrsan a fost achitată definitiv de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care DNA o acuza, alături de o altă judecătoare, de mai multe infracţiuni, printre care şi luare de mită.

În iulie 2014, judecătoarele Gabriela Bîrsan şi Corina Corbu au fost suspendate din funcţie de CSM. Gabriela Bîrsan este soţia fostului judecător CEDO Corneliu Bîrsan.

Gabriela Bîrsan, preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi la data faptelor, a fost trimisă în judecată în iulie 2014 pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice; luare de mită; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii şi trafic de influenţă. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole