La 48 de ani, Gabriela Popa trăiește un paradox. De 19 ani, femeia din județul Vaslui face dializă.
În 2003, femeia a fost trecută pe lista de așteptare pentru un transplant renal. În 2004, a fost internată la Cluj, dar donatorul, o rudă, era incompatibil, scrie Libertatea.
După șase ani, femeia a primit o invitație bizară. Pe hârtie, Gabriela era vindecată. Drept pentru care a fost invitată la un eveniment dedicat transplanturilor reușite, „M-am născut a doua oară”, organizat de Societatea Română de Boli Genito-Urinare, al cărei fondator este profesorul Mihai Lucan.
Mihai Lucan a fost membru în echipa care a realizat primul transplant renal din România. În prezent, profesorul este cercetat de DIICOT, sub control judiciar, pentru delapidare și constituire de grup infracțional.
„Eu aștept să mor, ei mă cheamă să povestesc cum m-am născut a doua oară”.
Mai multe, pe Libertatea.