Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Şeful Romarm este greu de dat afară. Acum este în concediu de odihnă

Şeful Romarm este greu de dat afară. Acum este în concediu de odihnă

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:57 28 Feb 2023 Modificat la 18:57 28 Feb 2023

Gabriel Ţuţu este în concediu şi nimeni nu ştie exact pentru cât timp. Consiliul de Administraţie al Romarm a decis să numească un director interimar, iar ministrul Economiei promite că în cel mult trei luni va rezolva situaţia. 

Totuşi, acesta spune că ancheta penală ce îl vizează pe Gabriel Ţuţu nu îl face incompatibil cu funcţia pe care încă o deţine.

Citiţi şi: Ministrul Economiei, clarificări în dosarul măștilor neconforme de la MApN: "Au fost puse în vedere anumite restricții"

"Activitatea Romarm continuă. După cum spuneam și la conferința anterioară, am solicitat Parchetului General clarificări privind statutul juridic. Am primit aceste clarificări. Compania Romarm funcționează cu o conducere interimară.

Doamna director economic a societății are mandat să reprezinte societatea. Consiliul de administrație a luat act de răspunsul Parchetului privind statutul juridic al domnului Ţuțu. Dânsul nu s-a întors în activitate, este în continuare în concediu, dar activitatea Romarm continuă", a spus Florin Spătaru.

Din scrisoarea Parchetului General nu reiese că Ţuţu ar fi incompatibil cu mandatul pe care îl are, mai spune ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Citiţi și: Alex Piţurcă a scăpat de control judiciar! Decizia Curţii de Apel Bucureşti în dosarul măştilor neconforme pentru MApN

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole