Antena 3 CNN Economic Companii Dosarul Roşia Montană: Acţiunile Gabriel Resources explodează | Peste 100 de milioane de dolari câştigaţi în doua zile la bursa din Toronto

Dosarul Roşia Montană: Acţiunile Gabriel Resources explodează | Peste 100 de milioane de dolari câştigaţi în doua zile la bursa din Toronto

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:09 04 Feb 2024 Modificat la 10:09 04 Feb 2024

Acțiunile companiei miniere Gabriel Resources au crescut cu aproape 30%, joi și vineri, la bursa din Toronto (Canada). În total, în cele două zile, compania minieră a câștigat o capitalizare de peste 100 de milioane de euro pe bursă. 

Reprezentanții Gabriel Resources au constatat creșterea tranzacțiilor și au notificat, vineri, bursa din Toronto cu următorul mesaj: "Gabriel a anunțat anterior că tribunalul de arbitraj în cererea de despăgubire împotriva României formulată la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) trebuie să emită decizia finală către părți până la data de 12 martie 2024.

Gabriel remarcă creșterea recentă a prețului acțiunilor sale și a volumului de acțiuni tranzacționate. Gabriel nu are cunoștință de nicio decizie a Tribunalului sau de calendarul acesteia și așteaptă o comunicare ulterioară din partea ICSID în acest sens. Odată ce va primi o hotărâre, Gabriel va notifica piața fără întârziere”. 

Gabriel Resources deţine peste 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer eșuat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român.

Miliarde de dolari, despăgubiri pentru compania ce a încercat să exploateze aurul de la Roşia Montana

Compania canadiană Gabriel Resources cere despăgubiri uriașe statului român, într-un proces pe care l-a deschis la Tribunalul de Arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID).

Procedura a fost închisă pe 14 septembrie 2023, după cum au anunțat canadienii, iar acum se așteaptă verdictul.

România ar putea fi condamnată să plătească între 4,4 miliarde de dolari și 6,5 miliarde de dolari, mai mult decât bugetul ţării noastre pe un an de zile, la Sănătate (aprox. 5,5 miliarde)!

Gabriel Resources, cei care aveau licența pentru a exploata aurul de la Roșia Montană, cer despăgubiri de 4,8 miliarde de dolari statului român în arbitrajul derulat în acest tribunal din capitala SUA.

Miza conflictului este uriașă 

Aurul, o bogăție pe care România o deține din plin, dar din care nu a reușit să câștige mai nimic după Revoluție, ba chiar, acum riscă să piardă din cauza ei, 4,4 miliarde de dolari.

Compania Gabriel Resources a obţinut în anul 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur de la Roşia Montană, în care compania canadiană deţine o participaţie de 80,69% iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%.

Compania canadiană a anunţat, pe data de 30 iunie 2017, că va chema în instanţă România la un Tribunal al Băncii Mondiale pentru că ar fi înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari, deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei în urma protestelor de stradă.

În septembrie 2016, la Paris, situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.

Dosarul pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a fost depus pe 4 ianuarie 2017, de fostul ministru al Culturii Corina Șuteu, în ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș.

În 2018, Comitetul Patrimoniului Mondial a decis amânarea înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, la solicitarea Guvernului Dăncilă, care a invocat arbitrajul internaţional în curs.

La începutul anului 2020, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţa că Executivul a decis să reia procedura de includere a zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, o notificare în acest sens fiind transmisă pe data de 31 ianuarie.

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole